România se află printre ţările cu o politică exemplară în domeniul eficienţei energetice, potrivit unui raport al JRC realizat pentru UE privind măsurile de renovare a clădirilor.
Un procent de 76% din strategiile energetice la nivel de ţară din UE respectă cerinţele Directivei UE privind eficienţa energetică, potrivit analizei JRC.
Raportul identifică un număr de 10 state europene cu o strategie exemplară privind reducerea emisiilor și consumului energetic. Alături de România au fost identificate strategiile din Cehia, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Slovenia, Spania și Marea Britanie.
Doar șase strategii energetice au fost considerate ca nefiind satisfăcătoare în raport cu recomandările europene. În această categorie intră Austria, Bulgaria, Polonia, Portugalia și două regiuni din Belgia.
Clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul energetic și 36% din emisiile de CO2 din UE. Scăderea consumului clădirilor este imperios necesară pentru atingerea targetului de eficienţă energetică, se mai arată în raport.
Analiza JRC a urmărit strategiile naţionale de renovare a clădirilor și în ce măsură acestea respectă Directiva europeană. Raportul prezintă un sumar al stocului de clădiri la nivel naţional, cât de ambiţioase sunt planurile de renovare și politicile potrivite pentru îndeplinirea lor dar și exemple de bune practici.
Rezultatele globale ale analizei au fost pozitive având în vedere că este primul studiu de acest fel. Calitatea implementării strategiilor va crește iar strategiile vor fi revizuite de statele membre în 2017 și din trei în trei ani începând cu această dată, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Analiza vine să verifice implementarea articolului 4 din Directiva pentru eficienţă energetică care cere statelor membre să stabilească o strategie pe termen lung dincolo de 2020 pentru mobilizarea investiţiilor în renovarea clădirilor rezidenţiale și a spaţiilor comerciale în vederea creșterii eficienţei energetice a stocului de clădiri. Statele membre au fost obligate să realizeze un plan de acţiune pe eficienţă energetică și să depună documentele până cel târziu în aprilie 2014.

