Oferte locuri de munca top

Concurs pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef

Un concurs de recrutare este organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef al comunei Cernica, judeţul Ilfov.

Autorităţile locale vor organiza proba scrisă a concursului în data de 28 decembrie 2015. Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în domeniul arhitectură, urbanism sau în domeniul inginerie civilă şi cursuri de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcţiilor, în condiţiile art. 36 indice 1 lit. d) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Flickr_-_fusion-

Sus