Oferte locuri de munca top

Trei centre sociale din jud Sibiu vor fi reabilitate

Sibiu_200811_800pxConsiliul Judeţean Sibiu va susţine în perioada următoare implementarea a trei proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii sociale, potrivit celor mai recente hotărâri aprobate.

Astfel instituţia va cofinanţa investiţia de 3  milioane de lei în modernizarea, reabilitarea şi extinderea Centrului de îngrijiri din Agnita. Suprafaţa utilă totală a centrului depăşeşte 2 mii mp iar pentru lucrările de construcţii montaj se vor cheltui peste 2 milioane de lei. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni. Centrul este amplasat pe strada Mihai Viteazu nr. 16-18 din Agnita. Contribuţia din bugetul judeţean la acest proiect se ridică la peste 400 de mii de lei inclusiv TVA.

Un alt proiect pentru care consilierii din Sibiu au aprobat indicatorii tehnico-economici, contribuţia de la bugetul judeţean şi punerea  în funcţiune a obiectivului este Centrul de Plasament din Agîrbiciu a cărui modernizare va costa 3,6 milioane de lei inclusiv TVA. Contribuţia CJ Sibiu se ridică la 1,4 milioane de lei pentru o suprafaţă modernizată de peste 1500 mp.

De asemenea ar putea fi reabilitat şi CRRPH Dumbrăveni (fost CITO Dumbrăveni). Reabilitarea celor peste 3 mii mp destinaţi serviciilor sociale va costa 3,6 milioane de lei şi va dura 17 luni.

Proiectele ar putea fi eligibile pentru finanţarea de la bugetul Ministerului Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Familiilor Vârstnice pentru cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale, potrivit ordinului 2271/10.11.2015.

Sus