Oferte locuri de munca top

Finanțare elvețiană pentru reabilitarea a două licee din Cluj

foto2Clădirile Colegiului Naţional „George Coşbuc” şi ale Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” din municipiul Cluj-Napoca vor fi consolidate, reabilitate şi izolate termic.

Lucrările au o valoare de peste 7 milioane de lei), finanţarea fiind asigurată în cea mai mare parte din fonduri elveţiene nerambursabile (1,4 milioane franci elveţieni), atrase prin Programul de Cooperare elveţiano-român, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale.

Lucrările propuse includ consolidarea structurală a clădirilor, anveloparea clădirilor, schimbarea ferestrelor, înlocuirea instalaţiilor termice, instalarea de sisteme de climatizare cu recuperarea căldurii din aerul de ventilare, instalarea de panouri fotovoltaice, instalarea de corpuri de iluminat tip LED etc. Durata de implementare a proiectului este de 19 luni.

MDRAP este organism intermediar pentru Aria de Concentrare 4 „Îmbunătăţirea mediului înconjurător”.

Bugetul alocat acestei arii este de aproximativ 50 de milioane de franci elveţieni (207 milioane lei).

Până în prezent, în cadrul Ariei de Concentrare 4 a Programului au fost semnate acorduri de proiect şi de implementare pentru:

*„Studiu de pre-fezabilitate (SPF) şi studiu de fezabilitate (SF) pentru construcţia liniei 4 de metrou: Lac Străuleşti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul”, beneficiar Metrorex SA (septembrie 2013);

* „Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”, beneficiar Municipiul Suceava (aprilie 2015);

* „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, beneficiar Municipiul Arad (mai 2015);

*„Reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică în zona rezidenţială Tractorul din Braşov”, beneficiar Municipiul Braşov (iunie 2015);

* „Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public şi modernizarea sistemului de iluminat în două clădiri ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca folosind tehnologia LED”, beneficiar: Municipiul Cluj-Napoca (iulie 2015);

* „Termoficare în Arad – reabilitarea reţelei de transport şi distribuţie a energiei termice şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”, beneficiar: Municipiul Arad (iulie 2015);

* „Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor, utilizând tehnologii de construcţii inteligente, în Municipiul Braşov”, beneficiar: Municipiul Braşov (iulie 2015) etc.


Etichete:
Sus