Oferte locuri de munca top

România şi Bulgaria, dintre cele mai corupte state din UE

6711234961_a6d9c006b7_o

Mai mult de o treime din acuzaţiile de corupţie în care sunt implicaţi bani europeni vizează România, Bulgaria şi Ungaria, potrivit Biroului European Anti-Fraudă.

Un număr de 36 de investigaţii de corupţie au fost deschise în România anul trecut, în Ungaria 13 iar în Bulgaria 11, scrie euronews.com.

“Solicităm Uniunii Europene şi tuturor statelor membre să profite de oportunitate şi să înfiinţeze un Procuror Public European pentru a ajuta la strângerea plasei în jurul celor care comit fraude şi a corupţiei peste graniţele din Uniunea Europeană”, a precizat Janina Berg, senior policy officer în cadrul oragnizaţiei Transparency International (TI).

Potrivit unui studiu realizat de TI privind percepţia asupra corupţiei, România şi Bulgaria sunt dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană.

Ambele ţări au obţinut un scor de 43 din 100, zero reprezentând cel mai înalt grad de corupţie. Ungaria a fost cotată cu 54.

Oficialii europeni dau totuşi asigurări că situaţia este sub control. “Am pus la punct o strategie de audit solidă şi derulăm între 80 şi 90 de audituri referitoare la risc pe an, în multe cazuri până la nivelul beneficiarilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de euronews.com.

Sus