Solplanet x AeroFix

Se înmulţesc tranzacţiile mari cu spaţii comerciale

Atrium nou 2Investitorii imobiliari renunţă încet-încet la tranzacţiile singulare cu spaţii comerciale concentrându-se pe achiziţii în bloc, potrivit celui mai recent raport al CBRE privind piaţa Central şi Est Europeană.

Această tendinţă a început în 2014 şi a continuat în primele patru luni din acest an, tranzacţiile de pe segmentul spaţiilor comerciale fiind de tipul platformă/portofoliu prin structurile OPCO/PROPCO din Europa Centrală şi de Est.

“Achiziţiile de platforme şi preluarea de companii oferă oportunitatea fondurilor de investiţii de a creşte rapid şi tranzacţiile în bloc au preţuri individuale mai mici decât activele care se vând separat “, a declarat Mike Atwell, Head of Capital Markets al CBRE, citat de europaproperty.com.

Raportul arată un volum scăzut al portofoliului de spaţii comerciale mai ales în Polonia. Acest lucru orientează investitorii către alte ţări cum ar fi Cehia, unde volumul tranzacţiilor cu spaţii comerciale s-a triplat în primul trimestru din 2015 faţă de T1 2014 până la peste 900 milioane de euro.  Ungaria a înregistrat un volum de 174 de milioane de euro al tranzacţiilor în ianuarie-aprilie 2015 în creştere de la 54 de milioane de euro la începutul lui 2014. Cifre mai scăzute s-au înregistrat în ţările baltice şi România.

În ianuarie-mai 2015 pe piaţa din Rusia nivelul investiţiilor în spaţii comerciale a fost de 650 de milioane de euro în scădere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

În raport se arată că există investitori interesaţi de spaţiile comerciale şi că numărul tranzacţiilor ar urma să crească în al doilea trimestru.

Sus