Solplanet x AeroFix

Trei cumpărători interesaţi de Vila 11 din Snagov

8035577390_bd57c9d1a1_oTrei oferte de cumpărare prin negociere directă au fost depuse săptămâna trecută la RA-APPS pentru imobilul din Str. Nufărul nr. 15H, comuna Snagov, judeţul Ilfov.

Activul scos la vânzare cuprinde Vila 11 – construcţie (S+P+E+M) , clădire anexă,  clădire administrativă, garaj,  clădire birouri. Suprafaţa utilă a construcţiei este de peste 1700 de mp la care se adaugă peste 300 mp utili în cadrul anexelor.  Terenul are o suprafaţă totală de peste 27.000 mp.

În luna decembrie imobilul a fost iniţial inclus pe lista de posibile destinaţii ca locuinţă de protocol pentru fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu.

Ofertele depuse au o valoare cuprinsă între 2.124.000 euro şi 2.134.000 euro, cu aproape o treime mai puţin decât preţul iniţial de licitare de aproximativ 3 milioane de euro.

Potrivit OUG 15/2013 art. 5 dacă un activ nu a fost vândut după primele trei licitaţii, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul stabilit, dar nu mai mică decât valoarea de inventar a imobilului.

În art. (7) din aceeaşi lege se arată că: “ În cazul în care, în termenul de două zile lucrătoare de la publicarea pe site-ul R.A.-A.P.P.S. a anunţului privind înregistrarea ofertei de cumpărare a imobilului, conform alin. (5), se înregistrează mai multe oferte, se va organiza o nouă licitaţie. Preţul de pornire al licitaţiei va fi mai mic cu 30% faţă de cel stabilit conform art. 4, dar nu mai mic decât valoarea de inventar a imobilului.”

Sus