Oferte locuri de munca top

Centrul comercial Cocor a atras un nou chiriaş

CocorRetailer-ul spaniol Mango a închiriat un spaţiu de 800 de metri pătraţi în centrul comercial COCOR din Bucureşti.
Compania va deschide aici anul viitor un nou magazin de modă, care va ocupa 400 de metri pătraţi, dispuşi pe parter şi primul etaj. Tranzacţia de închiriere a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
“Prin prezența noului concept Mango ne propunem să readucem COCOR pe lista destinațiilor din capitală pentru consumatorul de fashion. În contextul pieței actuale, având în vedere discuțiile pe care le avem și cu alți retaileri importanți din piață, considerăm că centrul comercial COCOR are toate premisele să cunoască o dezvoltare solidă și să își atingă potențialul maxim în următorii ani”, a declarat Florea Popescu, președintele consiliului de administraţie COCOR S.A.
COCOR trece în prezent printr-un proces de repoziţionare, demers care urmează să fie definitivat prin atragerea unor noi chiriaşi – ancoră pe etajele superioare.
Centrul comercial a fost redeschis în anul 2010 după efectuarea unor lucrări complexe de renovare şi modernizare, în valoare de 24,5 milione de euro. Clădirea dispune de o suprafaţă închiriabilă de 10.000 de metri pătraţi.


Etichete:
Sus