Solplanet x AeroFix

British Council a închiriat o vilă istorică în Capitală

untitledBritish Council a închiriat o clădire istorică în zona Magheru-Amzei în scopul extinderii spaţiului de activitate, tranzacţia a fost intermediată de consultantul ESOP.

Clădirea în care prestigioasa instituţie și-a amenajat noi săli de curs în Bucureşti, pentru predarea limbii engleze și pentru examinări, se află pe strada Mendeleev numărul 2, în zona ultracentrală Magheru-Amzei şi a fost renovată recent, investiţia proprietarului ridicându-se la circa 700.000 euro.
Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International a declarat: „În ultimii 3 ani am observat o dezvoltare continuă de noi centre educaţionale, fie că vorbim de grădiniţe private, afterschool-uri, centre de limbi străine sau cluburi sportive. Am avut multe solicitări de spaţii de închiriat venind din zona sistemelor de educaţie alternativă, sistemul Montessori fiind de exemplu unul din cele mai dinamice pe segmentul grădinitelor private pe sistem alternativ.”
 Vila impozantă de pe Mendeleev, unde British Council va avea cea de-a doua locaţie pentru cursuri, a fost în circuitul comercial încă din perioada interbelică, ea fiind cumpărată în 1925 de către familia profesorului Marin N. Biciulescu şi apoi închiriată – către negustori care aveau prăvălii la parter şi către persoane private, care locuiau la etajele superioare.

Sus