Contracte de finanţare în valoare de 162 milioane de euro au fost încheiate astăzi prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).
Fondurile europene contractate prin aceste proiecte se ridică la 140 milioane de euro, echivalentul a 4% din fondurile de care dispune România prin POS DRU.
Astăzi au fost semnate patru proiecte cu un buget de aproximativ 80 milioane de euro, din care fondurile UE reprezintă peste 74 milioane euro. Proiectele se derulează în cadrul următoarelor apeluri: „Formare profesională pentru îmbunătăţirea participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”, „Iniţiative transnaţionale pentru o piaţă incluzivă a muncii”, respectiv „Şanse egale şi respect”.
Totodată au fost semnate primele 63 de proiecte evaluate în cadrul apelului “Dezvoltarea Economiei Sociale”, acestea având un buget de aproximativ 82 milioane de euro, din care fondurile UE reprezintă peste 66 milioane de euro.
În cazul apelului “Dezvoltarea Economiei Sociale”, este pentru prima dată când se semnează contracte de finanţare înainte de finalizarea evaluării tuturor propunerilor de proiecte depuse.
Eugen Teodorescu, ministrul fondurilor europene, a precizat: „Am ales să semnăm proiectele care au obţinut 80 de puncte înainte de finalizarea evaluării tuturor propunerilor de proiecte depuse deoarece nu există nici un motiv real să aşteptăm încheierea verificării tuturor cererilor de finanţare. Mai mult, să semnăm cât mai repede proiectele eligibile pentru ca banii europeni să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ei.”