CNADNR declanseaza noi exproprieri pe suprafata sectiunii 3A, 3A1 si 3A2 din cadrul proiectului pentru constructia autostrazii Brasov-Targu Mures- Cluj Oradea.
Exproprierile vizeaza terenuri de pe suprafata comunelor Gilau si Garbau din Judetul Cluj. Astfel in urma exproprierilor vor fi rascumparate un numar de 618 parcele de teren extravilan cu o suprafata de aproape 900 de mii mp pentru care statul va plati aproape 700 de mii de lei.
Exproprierile au fost aprobate prin Hotarare de Guvern la sfarsitul lunii mai, se arata in comunicatul emis de CNADNR. Platile sunt efectuate prin intermediul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, Parteneriat Public-Privat si Promovarea Exporturilor.