Oferte locuri de munca top

Tranzactii de 400 de milioane de euro pe piata imobiliara in 2014

2368.jpg Tranzactii de 400 de milioane de euro pe piata imobiliara in 2014
Tranzactiile imobiliare au avut o crestere de 222% in primele 6 luni ale anului fata de a doua parte a lui 2013 si au depasit cu 17% totalul tranzactiilor de anul trecut. Valoarea tranzactiilor din primul semestru a depasit 400 de milioane de euro la o suprafata tranzactionata de aproape 700 de mii mp.
Investitiile in cladirile de birouri au ocupat primul loc pe piata imobiliara romaneasca reprezentand 58% din investitiile in sector. Spatiile de birouri tranzactionate se afla in Bucuresti, unde s-au mai vandut si alte 6 spatii comerciale importante.
In Romania s-au vandut in prima parte a anului 6 proprietati comerciale in valoare de 57 de milioane de euro, o tranzactie importanta a unei proprietati industriale de 12 milioane de euro si 2 proprietati rezidentiale in valoare de peste 100 de milioane de euro si 6 tranzactii mari cu birouri in valoare de 232 de milioane de euro.
Cel mai important investitor din primele 6 luni este Globalworth care detine 54% din totalul tranzactiilor, potrivit raportului CBRE.
In privinta terenurilor in Romania s-au tranzactionat in primul semestru 630 de mii de mp in cadrul a 15 tranzactii majore. Principalii cumparatori au fost companii de retail sau actori industriali. Un procent de 47% din totalul de tranzactii cu terenuri a fost inregistrat in Timisoara, urmata de Bucuresti si Brasov.
Terenurile cu potential de dezvoltare a proiectelor imobiliare sau a unor spatii comerciale se tranzactioneaza in Bucuresti si orasele principale cu preturi cuprinse intre 200 euro/mp si 500 euro/mp si chiar peste 500 de euro in cazul terenurilor de lux, se mai precizeaza in raport.

Sus