61 de străzi de pământ din cartierele Sibiului vor fi modernizate. Procedurile de achiziţie publică vor demara anul viitor.
În acest scop, Primăria Municipiului Sibiu a contractat un credit în valoare de 67,5 milioane lei de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
“Împreună cu fondurile pe care le avem la dispoziţie din bugetul local, acest împrumut ne va asigura finanţarea necesară pentru continuarea investiţiilor în modernizarea străzilor. Proiectul va demara în 2016 cu procedurile de achiziţie. Ne vom concentra pe străzile de pământ din cartiere, 61 dintre acestea figurând pe lista celor pe care le vom reabilita din împrumutul pe care l-am contractat”, a declarat primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor.
Contractul de credit are o perioadă de rambursare de 10 ani, din care 3 ani reprezintă perioada de graţie. Înaintea contractării creditului, gradul de îndatorare al Municipiului era de aproximativ 12%, îm contextul în care legislaţia permite un grad maxim de îndatorare de 30% din veniturile proprii.
Odată cu împrumutul, BERD a acordat Municipiului Sibiu o finanţare nerambursabilă în valoare de 260.000 euro pentru realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, un plan strategic cu măsuri pentru îmbunătăţirea mobilităţii în oraş, prin crearea unui sistem de transport urban durabil.