Oferte locuri de munca top

17 persoane judecate pentru atribuirea a 43.000 ha de teren forestier

221-2166_IMGPentru fapte de corupție legate de atribuirea a peste 43.000 ha de teren forestier în judeţul Bacău au fost trimise în judecată17 persoane. Printre aceştia se numără persoane influente cu funcţii înalte în stat, pentru care s-a dispus măsura de arestare preventivă, precum: Ioan Adam, deputat în Parlamentul României, Viorel Hrebenciuc, fost deputat, Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna.

În stare de libertate vor fi cercetaţi Tudor Chiuariu, senator în Parlamentul României, Roxana Anca Adam, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Adam Crăciunescu, directorul general Romsilva.

Potrivit procurorilor DNA, în 2012 la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier și de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea inculpatului Paltin-Gheorghe Sturdza. Terenul aparţinea Romsilva.

Cu doi ani înainte judecătorul Lorand Andras Ordog acceptase suma de 10.000 de euro de la Ioan Adam pentru a formula o soluție favorabilă lui Paltin Gheorghe Sturdza. Pentru a pronunţa o decizie favorabilă, în 2012 Ordog i-a solicitat lui Ioan Adam suma de 50.000 de euro.

“Decizia judecătorească a fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945”, precizează reprezentanţii DNA.

 

Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina Romsilva, de 1,42 miliarde lei, reprezentând contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.

Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu alţi cinci inculpați a constituit și coordonat un grup, ce urmărea să obțină venituri prin cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit.

Două dintre persoanele trimise în judecată i-au promis lui Tudor Chiuariu suma de 2,5 milioane de euro pentru ca acesta să urgenteze punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna, făcând uz de influenţa sa pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău.

Sus