Oferte locuri de munca top

Vor incepe platile pentru Casa Verde Fotovoltaice

Vor putea începe plățile în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice odată ce a fost modificat ghidul de finanțare. ”Noile modificări evită blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validați în program”, afirmă oficialii AFM.

În cursul anului trecut, programul a fost într-un blocaj total. Așa se face că, în prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar circa 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare.

Ghidul inițial a fost gândit atât de restrictiv și limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Așadar, am decis modificarea ghidului de finanțare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii. Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor și transmiterea cererilor de decontare și îi invităm pe toți beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Principalele modificări ale Ghidului de Finanțare cuprind următoarele:

* Prelungirea termenului în care trebuie implementat proiectul cu 4 luni (de la 8 la 12 luni). În contextul pandemiei apărute la nivel mondial, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar și a posibilelor întârzieri în procedurile specifice obținerii Avizelor tehnice de racordare și altor documente necesare, s-a constatat faptul că termenul de 8 luni pentru implementarea proiectelor ar putea fi insuficient. AFM a considerat oportună prelungirea cu 4 luni, respectiv termenul de implementare să fie de 12 luni.

* Reglementarea modului de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validați, în baza opțiunii exprimate a beneficiarilor și permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanțare și aprobate de AFM.

* În condițiile în care tehnologia din domeniul energetic evoluează într-un ritm accelerat, fiind dezvoltate echipamente care oferă soluții inteligente prin înglobarea funcțiilor mai multor echipamente, au fost introduse în Ghid prevederi care să permită acceptarea sistemelor de panouri fotovoltaice care îndeplinesc condițiile prevăzute de Program în ceea ce privește producerea energiei și colectarea datelor privind cantitatea produsă cu un minim de componente.

* Potrivit noilor prevederi, este permisă modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietății, indiferent de loc (dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe altă clădire, dacă a solicitat montarea pe clădire și dorește montarea pe teren, etc).

* Cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul e-mail-ului/aplicației informatice. Beneficiarii și instalatorii validați au obligația de păstrare/arhivare a documentelor pe perioada de valabilitate a contractelor încheiate cu AFM.

 

Cititi si Oficial pentru prosumatori: schimbari in ghidul de finantare

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus