Oferte locuri de munca top

Vor incepe lucrarile la parcul industrial Marghita

După semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor la parcul industrial Aleșd, la o săptămână a fost desemnat și constructorul parcului din Marghita.

Urmează semnarea contractului de finanțare din fonduri europene și a contractului cu reprezentantul asocierii de firme, cum a anunțat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Oferta câștigătoare are valoarea de 21,75 milioane de lei fără TVA.

Durata contractului este de 10 luni, din care patru luni pentru proiectare și obținerea avizelor necesare și șase luni pentru lucrările propriu-zise.

Câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă a fost desemnată asocierea de firme Leko Construct SRL – Inteco Holdin SRL – Electro Excel Green Consulting SRL – Rono Aqua SRL – Caloria SRL.

Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziția Consiliului Județean Bihor un teren cu o suprafață de 11,49 de hectare în vederea înființării Parcului.

Amplasamentul este poziționat în partea de Sud-Vest a Municipiului Marghita, la ieșirea din localitate înspre satul Petreu, pe partea stângă a drumului național DN19B.

Accesul în parc se face din strada Ion Luca Caragiale, apoi strada Bujorului și strada Gării.

O multinationala isi mareste capacitatea de productie din tara noastra

Consiliul Județean Bihor va realiza infrastructura de suport, ceea ce înseamnă că va asigura rețeaua de străzi interioare, alimentarea cu apă, gaze naturale, energie electrică și canalizarea menajeră. Totodată, va amenaja accesul în Parc și va realiza iluminatul public.

Săptămâna trecută s-a semnat contractul de proiectare și execuție cu firma Dumexim pentru Parcul Industrial Aleșd. Aceeași companie a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Parcului din Beiuș, valoarea ofertei depuse fiind de 22,92 milioane de lei, fără TVA.

Mai întâi va fi semnat contractul de finanțare, urmat de cel de proiectare și execuție.

Ofertele depuse pentru execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Ștei sunt în evaluare.

Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

Pentru realizarea acestor investiții au fost încheiate parteneriate între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități (Aleșd, Beiuș, Marghita, Ștei).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024

Revista Arena Constructiilor aprilie 2024

Sus