Oferte locuri de munca top

Vor incepe lucrarile de retehnologizare a Hidrocentralei Vidraru

Vor începe lucrările de retehnologizare a Hidrocentralei Vidraru, după ce Hidroelectrica a anunțat semnarea contractului de execuție.

Pretul contractului este de peste 188,38 milioane de euro, fără TVA, lucrările urmând să fie realizate în 84 de luni, conform graficului de execuție.

Pentru atribuirea acestui contract a fost depusă o singură ofertă, și anume cea a asocierii formată din Electromontaj (lider) și Koncar – Engineering Co. Ltd., având ca subcontractant pe Butan Grup. De altfel, cu această asociere a și fost semnat contractul.

Centrala hidroenergetică Vidraru, având o putere instalată de 220MW, este amplasată pe malul drept al râului Argeș într-o cavernă situată la 104 m sub nivelul râului.

Rolul său este să producă 409 GWh/an energie electrică prin utilizarea potențialului hidroenergetic disponibil în lacul de acumulare Vidraru.

Contractul vizează realizarea unui ansamblu complex de lucrări necesare retehnologizării hidrocentralei Vidraru:

* Proiectarea, fabricarea și execuția lucrărilor de montaj pentru întreg ansamblul de echipamente mecanice și electrice aferente întregii amenajări hidrotehnice, printre cele mai importante echipamente fiind, două Vane plane, două Vane fluture cu diametre de 4200 mm, 4 vane sferice cu diametre de 1800 mm, 4 Hidroagregate echipate cu turbine Francis de 61.000 kW.

* Lucrările de reabilitare a părților metalice înglobate aferente aducțiunii de apă, a puțului forțat și a conductei aeriene având diametre variabile între 4.000 și 5.000 mm.

* Realizarea unui sistem automat de comandă – control al funcţionării echipamentelor și instalațiilor de la toate obiectele amenajării care să permită, pe lângă comenzile locale, conducerea întregului proces de producere a energiei electrice şi a serviciilor de sistem de la distanţă

* Activități de project management constând în coordonarea proiectării, execuției lucrărilor, serviciilor, activităților de achiziție/fabricare/procurare, livrare, testare, verificare, punere în funcțiune în vederea realizării unui Proiect de retehnologizare complet.

Prin procesul de retehnologizare se va asigura, pe lângă înlocuirea și/sau reabilitarea tuturor instalațiilor și echipamentelor, o creștere a puterii instalate pe centrală de la 226 MW la 244 MW.

Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna și Oiești, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util.

Amenajarea asigură o producție anuală de energie electrică de circa 400 GWh, într-un an hidrologic mediu.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie-august2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus