Oferte locuri de munca top

Vor fi reluate plățile în programe „Competitivitate Economică” și „Mediu”

economy-343066_640Comisia Europeană a luat decizia să reia plățile pentru România în cadrul programelor „Competitivitate Economică” și „Mediu”, ambele întrerupte la începutul lunii aprilie 2015.
Ca urmare a acestei decizii, aproximativ 120 de milioane de euro vor fi transferați autorităților române în perioada imediat următoare.

Comisarul European pentru Politica Regională, Corina Crețu, a declarat:
„Mă bucur să pot anunța deblocarea acestor plăți și apreciez eforturile depuse de autoritățile române pentru a îmbunătăți sistemele de gestionare și control din cadrul celor două programe.
Este important că autoritățile române s-au implicat în identificarea punctelor slabe și soluționarea problemelor. Îmi exprim speranța că măsurile întreprinse vor reduce semnificativ riscul erorilor și al neregulilor în viitor.”

Sus