Oferte locuri de munca top

Varianta finală a MPGT, la începutul lunii aprilie

MPGTMinisterul Transporturilor a reluat azi comunicatul de presă transmis la jumătatea lunii martie, potrivit căruia Comisia Europenă urmează să trimită în scris observațiile sale cu privire la MPGT până la data de 31 martie  2015.  

După aceea, Ministerul Transporturilor va retrimite varianta finală a MPGT  în perioada 1 – 9 aprilie 2015.

În paralel se derulează procedura de evaluare strategică transfrontalieră cu Bulgaria și Serbia în vederea obținerii autorizației de mediu până la sfârșitul lunii mai”.

Precizarea vine după interpreările apărute în presă în legătură cu declaraţia purtătorului de cuvânt al DG REGIO, Sophie Dupin de Saint-Cyr:  “Am avut discuții pozitive cu reprezentanții Ministerului Transporturilor privind Master Planul de Transport, având ocazia să apreciem pașii importanți efectuați de Ministerul Transporturilor pentru a finaliza acest document. Există încă unele probleme nerezolvate pentru care sunt recomandate eforturi suplimentare de îmbunătățire a Master Planului. Acestea privesc concentrarea pe criterii limitate și obiective de stabilire a priorităților, luând în considerare performanțele economice și apartenența proiectelor la rețeaua TEN-T Core. Autoritățile române vor reflecta asupra modului de a încorpora mai bine aceste observații în Master Plan”.
Master Planul General de Transport își urmează cursul stabilit, asa cum a fost anunțat, subliniază reprezentanţii MT. Observațiile făcute de Comisia Europeană nu înseamnă respingerea acestuia, ci sunt ajustările firești, necesare optimizării Master Planului.

Sus