Oferte locuri de munca top

Valeriu Iftime, presedintele Elsaco: Unitatea da putere firmelor de constructii

Valeriu Iftime, președintele Elsaco

”Unitatea dă putere firmelor de construcții”, spune Valeriu Iftime, președintele Grupului de firme Elsaco, active preponderent în domeniile energiei, apei și utilităţilor.

Este nevoie de această coeziune mai ales acum când sectorul construcțiilor este într-o mare creștere și beneficiază de sume imense pentru finanțarea investițiilor, în special din fonduri europene.

De altfel, sectorul construcțiilor trebuie să fie privit ca un motor de dezvoltare a economiei românești.

Fără îndoială, așa cum arată și statisticile, firmele de construcții au avut un efect pozitiv și foarte important asupra creșterii Produsului Intern Brut.

”Țara este într-adevăr un șantier imens și sunt foarte multe proiecte de investiții în derulare, mă refer la infrastructură –  drumuri, autostrăzi și, nu în ultimul rând, la energie”, subliniază Valeriu Iftime.

Predicbilitate legislativă și încurajarea muncii

Pentru a putea fi realizate proiectele de investiții anunțate, Guvern trebuie, în primul rând, să nu mai facă modificări de natură fiscală de pe o zi pe alta.

În al doilea rând este necesară încurajarea muncii și aducerii de muncitori din străinătate.

Președintele Elsaco este de părere că pentru creșterea atractivității sectorului se impun totuși unele facilități fiscale.

”Avem și vom avea o problemă în sectorul construcțiilor legată de forța de muncă. Mă refer atât la forța de muncă din România, unde din păcate firmele autohtone se canibalizează pentru că numărul de personal este limitat și, bineînțeles, la aducerea de muncitori străini, iar Guvernul trebuie să faciliteze acest proces, mărind contingentele anuale. De asemenea, este necesară și o implicare mai mare a ambasadelor din țări precum Vietnam, Sri Lanka, Asia în general, pentru fluidizarea procesului”, declară Valeriu Iftime.

Eliminarea facilităților fiscale este periculoasă pentru stabilitatea financiară a firmelor

Cea mai acută problemă a constructorilor, mai ales a celor mici, a fost eliminarea facilităților fiscale de care beneficiau angajații, facilități apărute acum câțiva ani și care trebuiau să dureze 10 ani, până în 2028.

Acțiunea Guvernului a afectat foarte multe firme de construcții. Contractele în derulare au fost negociate cu o anumită valoare a forței de muncă și dacă peste noapte aceasta crește, atunci problema este cu adevărat periculoasă pentru stabilitatea financiară a firmelor.

Președintele Elsaco subliniază că trebuie, bineînțeles, să se realizeze și o intensificare a învățământului profesional, inclusiv dual, existând o foarte mare nevoie de specialiști în România.

Multe lucruri nu ar fi fost făcute în țara asta dacă nu era Federația Patronatelor Societăților din Construcții

”Doar într-o asociație profesională puternică glasul unei breasle se poate face auzit și trebuie să recunoaștem că fără FPSC ar fi fost multe lucruri care nu s-ar fi făcut în țara asta”, spune Valeriu Iftime, președintele Grupului de firme Elsaco.

Pe de o parte, nu apăreau acele facilități fiscale care au avut un rol important pentru sectorul construcțiilor și, pe de altă parte, reducerea facilităților fiscale ar fi fost mai aspră fără intervenția FPSC.

Din păcate, nu doar la noi, ci peste tot în lume există o luptă a celor două contrarii, a guvernului, adică a statului, care vrea mai mulți bani și a federațiilor de construcții care caută să dea o libertate societăților de construcții.

”Dar cu cât ești mai puternic vocea ta se face auzită mai bine de către decidenții politici”, afirmă Valeriu Iftime și subliniază:

”FPSC a fost vocea care a armonizat punctele de vedere ale breaslei noastre și a reușit să negocieze cu Guvernul obținerea acelor facilități pentru domeniul construcțiilor. De asemenea, tot FPSC a atenuat reducerea facilităților de anul trecut. Avem nevoie de o federație pentru că, așa cum știm cu toții, unitatea dă putere”.

Sus