Până săptămâna viitoare, pe 25 mai, mai puteți depune Declarația Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), reamintește ANAF.
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Declarația Unică poate fi depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
* prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;
* prin intermediul serviciului „Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat.
Cladire cu 12 niveluri, in pregatire intr-un ansamblu imobiliar
De asemenea, DU poate fi depusă și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
Informații detaliate despre Declarația Unică pot fi vizualizate la următorul link – Brosura.
Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:
* apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
* prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.