Achiziția de utilaje și echipamente noi, concomitent cu reducerea numărului de salariați sunt măsuri incluse în planul de retehnologizare și reorganizare care ar urma să facă SC Drumuri și Poduri SA Sibiu o ”societate profitabilă, competitivă și cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător”.
Aceștia sunt printre pașii esențiali pe care președinta Consiliului Judetean Sibiu, Daniela Cîmpean, i-a solicitat noii echipe de conducere a companiei.
Mihai Lisan, director general al societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, a spus că „ autoritatea tutelară a fost foarte categorică în dorința de a crește productivitatea și, odată cu ea, condițiile de administrare a drumurilor județene.”
Procesul de retehnologizare presupune achiziția de utilaje și echipamente noi și este posibil datorită bugetului de investiții cifrat la 1,5 milioane euro.
Noile tehnologii vor avea un impact considerabil mai mic asupra mediului față de dotările din prezent și vor necesita costuri mai mici de întreținere.
Procesul de retehnologizare va fi corelat cu restructurarea (asigurată prin noua organigrama). Conducerea societății a pus la punct, respectând toate prevederile legale, inclusiv dialogul sindical, un plan de reducere a numărului de posturi.
Între acestea, aproape jumătate sunt posturi vacante momentan, pentru cele ocupate (37 de cazuri), compania fiind în stadii avansate de discuții cu alți operatori economici pentru preluarea personalului.
În plus, angajații care vor părăsi societatea Drumuri și Poduri SA vor beneficia de un salariu compensatoriu în valoare de 5.000 lei net.
Societatea Drumuri și Poduri SA are în vedere, totodată, ca investițiile în echipamente și utilaje să crească gradul de competitivitate al companiei în raport cu alte firme de profil și să-i permită completarea veniturilor proprii prin contractarea altor lucrări.
Un singur ofertant pentru lucrari rutiere de peste 100 milioane lei