Clubul Sportiv Municipal Onești va fi structurat în nouă corpuri și va include o sală de gimnastică modernizată și dotată la standarde europene, o sală pentru haltere și lupte grele, teren de tenis, spații de cazare, masă și recuperare pentru sportivi și antrenori, vestiare și spații administrative, o sală de conferințe, precum și un muzeu dedicat performanței sportive.
Contractul pentru proiectare și execuția lucrărilor de reabilitare, modernizare, extindere și dotarea clubului din Strada Perchiului nr.3, are valoarea estimata de 79.987.790 lei, fără TVA.
Fondurile sunt asigurate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Autoritatea contractantă este Compania Națională de Investiții SA.
Durata contractului este de 60 luni și cuprinde: proiectare 4 luni, execuție 20 luni, perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor 36 luni.
Pentru atribuirea contractului au depus oferte:
– Construcții Erbașu,
– Eren Cons,
– asocierea: Baiculescu Construct (lider), Montin, Yardman,
– asocierea: Concelex (lider), Quadratum Architecture,
– asocierea: Conest (lider), Artehnis,
– asocierea: Cornell’s Floor SRL (lider), Arhicris Logistic, KXL Studio, Frasinul,
– asocierea: Daroconstruct (lider), Pencraft, K&K Studio de Proiectare,
– asocierea: Electrogrup (lider), MC General Construct Alfa SRL, Allied Engineers Grup,
– asocierea: Far Foundation SRL (lider), Arbeit Project Solution SRL, Arhitectures Projects Development,
– asocierea: Katar Conneg SRL (lider), Abral Art Product, Stood Project, Popaescu & CO,
– asocierea: MIS Grup (lider), Termomont Doo Beograd,
– asocierea: Modulor Doo Beograd (lider), Proiectura Design SRL, Optgroup,
– asocierea: Palex Constructii Instalatii (lider), Concrete & Design Solutions,
– asocierea: Tin Expert Construct (lider), Birendra, FQ Biomax Construct SRL,
– asocierea: SSAB-AG (lider), SDC Proiect, Amicii Building.
Ofertele sunt în evaluare până pe 4 decembrie.
Contractul include:
– Documentație tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – DTAC inclusiv proiecte de specialitate și întocmirea documentației pentru obținerea avizelor necesare emiterii Autorizației de Construire;
– Proiectul tehnic de execuție – PT + CS + DE;
– Documentație tehnică pentru autorizarea executării organizării lucrărilor – DTOE;
– Proiecte tehnologice și studiu geotehnic în detaliu;
– Asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor (inclusiv fazele determinante și eventuale modificări ale proiectului);
– Elaborare certificat energetic anexa la procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
– Întocmire raport la terminarea execuției lucrărilor permanente;
– Proiect „as-built” pentru obiectivul de investiții.


