Solplanet x AeroFix

URSA: În România nu există nicio casă pasivă locuită

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAnul acesta se dovedeşte capricios pentru businessul cu vată pentru izolaţii. “După un octombrie în care piaţa a performat peste aşteptări, şi mult peste aceeaşi perioadă a lui 2013, am intrat într-un noiembrie cu nu mai puţin de patru insolvenţe importante în zona distribuitorilor. Deloc îmbucurător este că aceste companii fac parte din eşalonul celor oneste, în general. Este dificil când vezi că oamenii care joacă corect, cel puţin până la proba contrarie, încep să aibă probleme” declară Sorin Pană.

Practic trendul lunar fluctuant se păstrează și va fi dificilă estimarea unei evoluții până la finalul anului. “Cred că putem să menținem creșterea de câteva procente declarată în cursul acestui an. Dar asta numai prin continuarea eforturilor de informare cu privire la calitatea produselor folosite la izolarea locuinței” precizează Sorin Pană.

Cel de-al patrulea trimestru al anului a demarat bine pentru URSA Romania. „Am primit o solicitare, poate cea mai importantă din perspectiva calităţii produsului cerut în România, pentru aproximativ 25.000 de mp de vată cu grosimea de 24 de cm într-un singur strat.” declară Sorin Pană, directorul comercial al URSA România.

Valoarea de catalog a acestei comenzi este de 180.000 de euro, iar o astfel de investiţie în izolarea unei clădiri, deşi mare, poate fi recuperată în mai puţin de 5 ani. “Pare greu de crezut că poţi recupera banii aşa de repede, însă trebuie ţinut cont că facturile vin mult mai mici atât vara, când nu se mai foloseşte aerul condiţionat, cât şi iarna, când e evident pentru oricine urcă într-o mansardă că aceasta este izolată bine. Confortul nu este numai termic, ci şi fonic. Acesta din urmă, deşi neluat în seamă de marea majoritate a oamenilor, devine o mare problemă după câţiva ani, mai ales dacă pe casă se află ţiglă din tablă” Sorin Pană.

 

Din studiile URSA în România nu există nicio casă pasivă locuită, dacă excludem cele două-trei case-test construite ici și colo. Există intr-adevăr case bine izolate, dar și acestea sunt în număr foarte mic. Estimările arată că sunt până în 2000 de case ce se califică în rândul caselor bine izolate în România. Rezultatele vânzărilor arată că izolațiile premium nu sunt preferate în România, prin urmare vânzările de astfel de produse sunt foarte mici. ”În acest moment vindem foarte bine în Moldova unde avem cele mai mari cifre din țară, dar produsele pe care le comercializăm în această zonă sunt produse din categoria “value”.” precizează Sorin Pană.

 

 

Sus