Oferte locuri de munca top

Unul din patru romani ar vrea sa cumpere o locuinta

Pentru unul din patru români, care au răspuns unui sondaj de piață comandat de Imobiliare.ro, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv principal pentru 2021.

Studiul menționat a relevat că persoanele care au cumpărat în ultimul an o locuință în zona marilor orașe s-au orientat în principal spre apartamente cu două camere, amplasate în clădiri finalizate înainte de anul 2015, bugetele de achiziție situându-se, în majoritatea cazurilor, sub 60.000 de euro.

Dintre tendințele majore în materie de locuire reperabile în contextul epidemiei de Covid-19, de menționat este dorința de a locui mai aproape de natură, inclusiv în comunități situate în afara marilor orașe.

București

În zona Capitalei, 57,5% dintre cei chestionați sunt potențiali cumpărători, în vreme ce 42,5% au încheiat deja o tranzacție – 70% din totalul achizițiilor fiind pentru uzul personal, 15% în scop investițional, iar 15% pentru altă persoană (cum ar fi un membru al familiei).

Din totalul respondenților, 9% au declarat că au achiziționat/intenționează să achiziționeze un apartament cu 2 camere, 35% o casă, 19% un apartament cu 3 camere, 7% o garsonieră, iar 28% un apartament cu 4 camere sau mai mult. Imobilele mai noi de 2015 sunt preferate de 66,2% dintre locuitorii marilor orașe.

Ca buget, 6% dintre aceștia se situează sub 40.000 de euro, 22%, între 40.001 și 60.000 de euro, 33%, între 60.001 și 80.000 de euro, 19%, între 80.001 și 100.000 de euro, iar 20% depășesc 100.000 de euro.

Brașov

În Brașov 74,5% dintre cei intervievați sunt persoane care ar dori să facă o achiziție în perioada următoare, în vreme ce 25,5% au făcut deja asta; 69% dintre tranzacții au în vedere uzul personal, 15%, o investiție, iar 16%, sunt în beneficiul unei alte persoane.

11% dintre clienții din zona Brașovului au avut/au în vedere un apartament cu 2 camere, 38% o casă, 16% un apartament cu 3 camere, 4% o garsonieră, iar 31% un apartament cu 4 camere sau mai mult.

Imobilele finalizate după 2015 sunt preferate în proporție de 67,3%, iar bugetele sunt distribuite în felul următor: 11% sub 40.000 de euro, 27% între 40.001 și 60.000 de euro, 33% între 60.001 și 80.000 de euro, 15% între 80.001 și 100.000 de euro, iar 15% peste 100.000 de euro.

Cluj

În Cluj, 62% dintre respondenți sunt potențiali cumpărători, iar 38% au devenit deja proprietari – în condițiile în care 76% dintre tranzacții au fost pentru uzul personal, 19%, în scop investițional, iar 5%, pentru altă persoană.

7% dintre clienții din această zonă a țării au avut/au în vedere un apartament cu 2 camere, 29%, o casă, 31%, un apartament cu 3 camere, 5%, o locuință monocamerală, iar 28%, un apartament cu 4 camere sau mai mult.

Construcțiile finalizate după 2015 sunt preferate de 63,8% dintre clienți.

5% dintre aceștia au avut/au bugete mai mici de 40.000 de euro, 24% se încadrează între 40.001 și 60.000 de euro, 22%, între 60.001 și 80.000 de euro, 24%, între 80.001 și 100.000 de euro, iar 24% depășesc 100.000 de euro.

Constanța

În Constanța, 64,4% dintre participanții la studiu sunt persoane care doresc să achiziționeze o locuință anul acesta, în vreme ce 35,6% au făcut deja acest lucru în ultimul an; 61% dintre tranzacții au avut/au ca scop uzul personal, 27%, o investiție, iar 12%, beneficiul altei persoane.

5% dintre cei intervievați au optat/vor opta pentru un apartament cu 2 camere, 41%, pentru o casă, 17%, pentru un apartament cu 3 camere, 5%, pentru o garsonieră, iar 32%, pentru un apartament cu 4 camere sau mai mult.

Per ansamblu, preferințele cumpărătorilor se îndreaptă, în proporție de 66%, spre imobile mai noi de 2015, iar puterea de cumpărare este împărțită astfel: 5% sub 40.000 de euro, 31% între 40.001 și 60.000 de euro, 29% între 60.001 și 80.000 de euro, 15% între 80.001 și 100.000 de euro, iar 20% peste 100.000 de euro.

Iași

În Iași 73,2% din totalul celor intervievați sunt potențiali cumpărători, în vreme ce 26,8% au trecut deja printr-o tranzacție imobiliară în ultimul an; 70% dintre achiziții au vizat/vizează uzul personal, 16%, o investiție, iar 15% se fac în beneficiul altor persoane.

Din punctul de vedere al dimensiunii locuinței, 5% dintre clienți vor un apartament cu 2 camere, 39% o casă, 17% un apartament cu 3 camere, 2% o garsonieră, iar 37% un apartament cu 4 camere și peste.

Imobilele mai noi sunt preferate în proporție de 62,2%.

15% dintre clienți dispun de până la 40.000 de euro, 30% au între 40.001 și 60.000 de euro, 38%, între 60.001 și 80.000 de euro, 15%, între 80.001 și 100.000 de euro, iar 2%, peste 100.000 de euro.

Timișoara

În zona Timișoarei, 72,3% dintre persoanele intervievate sunt potențiali cumpărători, iar restul de 27,7% au făcut deja o achiziție – 77% dintre tranzacții având ca scop uzul personal, 9%, o investiție, iar 15% fiind în beneficiul altei persoane.

9% dintre clienții din această zonă a țării au fost/sunt interesați de apartamente cu 2 camere, 30% de o casă, 11% de un apartament cu 3 camere, 9% de o garsonieră, iar 43% de un apartament cu 4 camere sau mai mult.

Imobilele noi atrag atenția a 63,8% dintre cumpărători.

Bugetele sunt defalcate în felul următor: 15% sub 40.000 de euro, 15% între 40.001 și 60.000 de euro, 30% între 60.001 și 80.000 de euro, 32% între 80.001 și 100.000 de euro, iar 9% peste 100.000 de euro.

90% dintre respondenți au venituri medii și peste medie

Dintre participanții la studiu, 55% au fost femei, iar 45%, bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani (10%), între 26 și 35 de ani (41%), între 36 și 45 de ani (29%) și, respectiv, între 46 și 55 de ani (20%).

57% dintre respondenți au declarat că sunt căsătoriți, în vreme ce 22% locuiesc cu părinții, 17% locuiesc singuri, iar 4%, sunt divorțați/văduvi.

Din punctul de vedere al repartiției geografice, 50% dintre persoanele intervievate sunt din zona Bucureștiului, 10% din Cluj-Napoca și împrejurimi, 10% din zona Constanței, 14% din Iași și împrejurimi, 8% din zona Timișoarei, iar 9% din Brașov și localitățile învecinate.

În ceea ce privește nivelul de educație, 78% dintre respondenți au studii superioare, 22% au studii medii și doar 1%, studii sub medie.

Majoritatea participanților la sondaj au o situație solidă din punct de vedere financiar: 46% au venituri ridicate (peste 3.500 de lei per membru de familie), 42% au venituri medii (între 1.500 și 3.500 de lei de persoană), iar doar 3% au venituri scăzute (sub 1.500 de lei de persoană) – în vreme ce 10% nu au răspuns la această întrebare.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus