Urare Craciun 2024

Un tronson de 34 km drum judetean va fi reabilitat si modernizat

Proiectul rutier, cu o valoare a investiției de peste 100 milioane de lei, prinde contur în județul Sălaj.

Astfel, a fost predat către constructor amplasamentul DJ 109E: Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani), în vederea modernizării și reabilitării sectorului de drum în lungime de 34 de km.

Compania care se va ocupa de execuția lucrărilor este Frasinul SRL.

Finanțarea este prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Investiția are o valoare totală de peste 113 milioane de lei și prevede:

* Executarea a peste 6 km de trotuare,

* Realizarea de lucrări de consolidare a drumului pe o lungime totală de circa 3 km,

* Reabilitarea și modernizarea celor două poduri de pe traseu,

* Executarea accesurilor la proprietăți,

* Realizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale (podețe, rigole/șanțuri betonate/din pământ), precum și executarea, pe toată lungimea drumului, a elementelor destinate siguranței circulației (semnalizare și marcaje rutiere).

Nou perimetru pentru extractia agregatelor, in albia Dunarii

„Artera străbate cinci comune – Surduc, Rus, Ileanda, Lozna și Băbeni, însă este greu practicabilă. Are îmbrăcăminte asfaltică îmbătrânită și degradată, în condițiile în care până acum nu s-au găsit soluții pentru ameliorarea stării tehnice, iar singurele lucrări executate au fost cele de întreținere și plombare. Mai mult decât atât, pe o porțiune de 5,4 km drumul este din pământ, un adevărat chin pentru toți cei care îl tranzitează. Am încredere că prin modernizarea tronsonului dintre Rus și Podul Ciocmani, nu doar că vom îmbunătăți accesul localnicilor către Drumul Național 1H, dar vom și revitaliza această zonă minunată, cu priveliști deosebite și un potențial real de dezvoltare. În plus, vom oferi locuitorilor o rută alternativă, mai puțin aglomerată, pentru DN 1H”, a subliniat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintelui Consiliului Județean Sălaj.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2022

Sus