Oferte locuri de munca top

Un pas mai aproape pentru finantarea Spitalului Regional Iasi

A fost promulgată legea pentru aprobarea contractului de finanțare între România şi Banca Europeană de Investiţii pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. Acesta are o valoare de 250 milioane de euro, ceea ce reprezintă circa 60% din costul net al proiectului.

Diferența de aproape 171 milioane de euro, la care se adaugă taxele și impozitele aferente vor fi asigurate de partea română, din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat.

Odată promulgată legea, contractul de finanțare poate să intre în vigoare și pot fi accesate sumele împrumutului.

Strabag, Constructii Erbasu și Bog’Art lupta pentru un contract important

Ce include proiectul SRU Iași

Clădirea va avea 7 nivele, cu 2 etaje la subsol ce vor cuprinde și o parcare, iar partea supraterană va avea o porțiune orizontală ce va găzdui serviciile de diagnostic, intervenții și tratament și trei turnuri cu secțiune pătrată pentru unitățile de spitalizare.

Pe acoperișul clădirii va fi construit un heliport H3.

Spitalul va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi,  70  de  cabinete  ambulatorii,  19  săli  de  operație,  servicii  avansate  de  imagistică, radiologie  intervențională,  endoscopie,  cardiologie  intervențională,  neuroștiințe,  etc.

Realizarea Spitalul Regional de Urgență Iași face parte din investițiile pe care le are în vedere Guvernul în ceea ce privește crearea unei rețele de opt spitale strategice, iar primele pentru care se fac demersuri sunt cele din Iași, Cluj și Craiova.

Proiectul va fi realizat pe o perioada de 7 ani, între 2020 și 2027.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus