Oferte locuri de munca top

Un hotel de cinci stele din tara a fost vandut cu peste 8 mil euro

Una dintre cele mai impozante clădiri aflate în zona istorică a unui municipiu, un hotel de cinci stele, a constituit obiectul unei tranzacții imobiliare importante, încheiate recent. Suma pe care a platit-o cumpărătorul, o instituție de învățământ, pentru această achiziție depășește 8 milioane de euro (echivalentul sumei de 40 milioane lei).

Este vorba despre hotelul Opera Plaza din municipiul Cluj-Napoca, iar cumpărătorul este Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai.

Proprietatea are o suprafață de circa 8.000 mp, hotelul fiind construit pe platforma fostei fabrici „Feleacul”. În urma tranzacției, acesta va fi transformat în noul sediu al Facultății de Drept, din cadrul UBB.

Negocierile au durat peste șase luni, incluzând perioada de obținere a avizelor de la Ministerul Educației și acordul Guvernului.

Tranzacția a fost intermediată de RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment.

Această tranzacție este cea mai mare încheiată anul acesta în Cluj-Napoca.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus