Mentor Group Investments, divizia imobiliară a grupului cipriot Mentor Group Holdings, intenţionează să realizeze în acest an investiţii imobiliare în valoare de 75 milioane de euro pe piaţa din România. Bugetul alocat pentru 2015 va fi folosit pentru dezvoltare de proiecte şi soluţii de creditare speciale.
Investiţiile se vor concentra pe bunuri profitabile, bunuri aflate în dificultate şi noi investiţii, cu orientare pe conceptul “Built to suit (construcţie la cerere)– Rent to buy”, dezvoltat special pentru piaţa imobiliară comercială din România.
“Piata imobiliară românească a fost considerată întotdeauna încărcată de potenţial. Am identificat o tendinţă pozitivă, atât din punct de vedere al profiturilor, cât şi al nevoilor în creştere ale companiilor locale prin dezvoltări imobiliare comerciale. Aceasta ne-a condus la dezvoltarea unui produs ce oferă o structură specială de finanţare şi credit, cu un proces specific de rambursare, până ce clientul intră în posesia bunului“, a precizat Alon Peled, preşedintele Mentor Group Holdings.
Investitorul intenţionează să colaboreze în conceptul “built to suit” cu companii şi ONG-uri care au un venit stabil şi pot susţine o investiţie pe termen lung în activitatea lor.
Concret, plata chiriei este transformată în ipotecă, până în momentul în care construcţia intră în proprietatea clientului. Din punct de vedere tehnic, compania oferă o soluţie completă, la cheie, ce acoperă întregul proces de dezvoltare şi construcţie.
Mentor Group Investment este o companie imobiliară, de management şi dezvoltare, cu capacitatea financiară de a investi într-o mare varietate de bunuri, concentrându-se pe pieţele din Europa de Est.
Mentor Group Investment este subsidiara a grupului de companii Mentor group Holdings, care oferă o gamă completă de soluţii în mai multe domenii: proiecte de infrastructură, energie, managementul deşeurilor, reciclare etc.