Oferte locuri de munca top

Un centru al SRI va fi construit pe malul lacului Snagov

Proeictul de construire a unui centru Multirol pentru Serviciul Român de Informații va fi construit lângă București, la Izvorani, comuna Ciolpani, pe extremitatea sudică spre lacul Snagov.

Guvernul va aproba astăzi indicatorii tehnico-economnici pentru acest obiectiv de investiții.

Valoarea totală a investiției este de 246,93 milioane lei (TVA inclus), din care lucrările de construcții montaj se ridică la peste 151,2 milioane lei.

Finanțarea va fi facută 98% de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții SA. Diferența va fi acoperită de Serviciul Român de Informații.

Centrul național Multirol va avea o dezvoltare de tip pavilionară. Clădirile complexului formează un ansamblu de forma trapezoidala, cu deschiderea centrală axată pe accesul volumului principal, clădirea cu funcțiune de cazare.

Ansamblul este format din volume distincte amplasate pavilionar și interelaționate prin cursive de înălțime parter, cu deschideri mari vitrate.

Pentru toate clădirile vor fi adoptate soluții de izolare termică adecvate funcționării pe întreg parcursul anului (panouri multistrat, fațade ventilate sau termosistem), coroborate cu soluții tehnice moderne de climatizare și încălzire.

Ansamblul propus este format din nouă obiecte de investiție, din care opt corpuri de clădire, după cum urmează: Corp cămin de garnizoană, Corp hrănire, Corp sala multifuncțională, Corp refacere a capacitații de munca 1, Sala de sport, Corp administrativ, Corp garaj pentru ambarcațiuni, Punct control acces.

Trei hale de productie si depozitare, in curs de autorizare

Documentația prevede că se va asigură un design creativ care să contribuie la dezvoltarea intelectuală, afectivă și socială a personalului, prin adoptarea unui concept unitar privind soluțiile tehnice pentru elementele de volumetrie, de limbaj arhitectural al fațadelor clădirilor, de amenajări interioare ale spațiilor, de amenajări exterioare peisagistice, design pentru pavimente etc.

Aspectul clădirilor va exprima caracterul şi reprezentativitatea funcțiunii și va răspunde exigențelor actuale ale arhitecturii europene de „coerență” și „eleganță”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus