Un mare ansamblu rezidențial ar putea să rămână fără autorizația de construire pe care a primit-o în vara anului trecut.
Primăria Muncipiului București și Primarul General au cerut în instanță anularea autorizației, pârâți fiind atât dezvoltatorul imobiliar, cât și Primăria Sectorului 2 care a emis respectiva autorizație.
Primul termen pentru judecarea acestei solicitări a fost stabilit de Tribunalul București pentru data de 17 mai.
Autorizația a fost emisă pentru societatea Excelsior Construct & Development SRL, deținută de dezvoltatorul Petre Niculae, care a construit mai multe ansambluri rezidențiale în sectorul 6.
Proiectul, a cărui autorizație este contestată de către Primăria municipiului București, prevede realizarea unui ansamblu rezidențial cu o suprafață desfășurată de peste 35 mii mp și un regim maxim de înălțime 2 Subsoluri + Parter + 9 Etaje +10-11 Etaje retrase + Etaj tehnic.
Acest ansamblu ar urma să fie edificat pe şoseaua Electronicii nr. 31, Sectorul 2, pe terenul de 10.124 mp ce a aparținut firmei Pal Group SRL.
Documentația proiectului prevedea realizarea a 522 de unităţi locative. Cele două niveluri subterane urmau să adăpostească locuri de parcare, spaţii tehnice şi adăposturi ALA.
De asemenea, proiectul prevedea asigurarea a 540 locuri de parcare, din care 176 locuri la parter şi 364 locuri la subsol.