Oferte locuri de munca top

Trei autostrazi vor fi largite la 3 benzi

Documentația de atribuire a contractului pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate în vederea lărgirii la 3 benzi a mai multor autostrăzi a fost transmisă spre validare Agenției Națională pentru Achiziții Publice.

Este vorba despre autostrăzile A1, A2 și A3 care ar urma să fie lărgite la câte 3 benzi pe sens.

Astfel, este prevăzută lărgirea autostrăzilor pe următoarele sectoare de drum:

* Autostrada A1 Bucuresti – Pitesti integral (109,6 km);

* Autostrada A2, pe sectorul de drum cuprins între București – Fundulea;

* Autostrada A3, pe sectorul de drum cuprins între Moara Vlăsiei – Dumbrava.

Obiectivul general al proiectului constă în sporirea eficienței tehnico-economică a rețelei de transport din România și în îmbunătățirea vitezei de călătorie și condițiilor traficului de mărfuri.

Durata contractului este de 18 luni, din care proiectantul trebuie să realizeze atât expertizele tehnice, cât și studiile de fezabilitate, după cum a anunțat secretarul de stat din cadrul Ministerul Transporturilor, Irionel Scriosteanu.

Sursa de finanțare este constituită din fonduri externe nerambursabile.

 

Contract de constructii ingineresti, de 36 mil euro – o singura oferta

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus