Oferte locuri de munca top

Trecerea terenurilor din extravilan in intravilan: exceptii

Au intrat în vigoare unele excepții în aplicarea prevederilor legislative privind trecerea terenurilor din extravilan în intravilan.

Această nouă modificare legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial.

În mod normal, ulterior aprobării Planului General de Urbanism (PUG) pot fi introduse în intravilanul localităților și unele terenuri din extravilan, dar numai în condiții temeinic fundamentate pe bază de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ).

Excepție de la această regulă vor face obiective de investiţii care servesc activităţilor agricole, precum:

* depozite de îngrășăminte minerale sau naturale, construcții de compostare, silozuri pentru furaje, magazii, șoproane, silozuri pentru depozitarea și conservarea semințelor de consum, inclusiv spațiile administrative aferente acestora, platformele și spațiile de depozitare a produselor agricole primare, sere, solare, răsadnițe și ciupercării, adăposturi de animale;

* anexe gospodărești ale exploatațiilor agricole.

Aceeași exepție va fi valabilă și pentru terenurile agricole din extravilan de clasa I și a II-a de calitate, precum și pentru terenurile ocupate de parcuri naționale, rezervații, monumente, ansambluri arheologice și istorice pe care se pot amplasa doar construcțiile care servesc activităților agricole, cu destinație militară, căile ferate, șoselele de importanță deosebită, liniile electrice de înaltă tensiune, forarea și echiparea sondelor, lucrările aferente exploatării țițeiului și gazului, conductele magistrale de transport gaze sau petrol, lucrările de gospodărire a apelor, canalizare și realizarea de surse de apă, precum și pentru îmbunătățiri funciare și regularizarea cursurilor de apă, respectiv: irigații, desecări, taluzări, protecția malurilor și altele asemenea.

Inițiatorii modificării legislative au susținut că până în anul 2018, Legea nr.50/1991 permitea amplasarea obiectivelor – construcţii agricole – în extravilan, fără obligaţia de a trece terenul din extravilan în intravilan, prin solicitarea PUZ.

Nu s-a ţinut însă cont în momentul modificării că aceste construcţii agricole în mod particular trebuie să ţină de zona extravilană a localităţilor (distanţe minime faţă de spaţiile de locuit, efecte de miros şi riscuri de biosecuritate).

De asemenea, nu s-a ţinut cont de faptul că aceste construcţii agricole fac obiectul unor proiecte de investiţii finanţate din fonduri europene nerambursabile, existând pericolul blocării investiţiilor în agricultură şi neaccesarea acestor fonduri, iar din această cauză legea a necesitat modificări.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus