Conducătorii auto de vehiculele care transportă mărfuri în vrac, ca de exemplu produse de balastieră, ar putea fi amendați cu până la 12.000 lei dacă se sustrag sau obstrucţionează controlul în vederea cântăririi şi/sau măsurării dimensiunilor transportului.
Aceasta potrivit unui proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea legislației privind regimul drumurilor.
În prezent, principalul factor de degradare a drumurilor și a lucrărilor de artă îl constituie circulația vehiculelor cu depășiri ale maselor maxime admise, consideră inițiatorii proiectului.
Cel mai mare impact îl au vehiculele care transportă mărfuri în vrac, ca de exemplu produse de balastieră, cereale, etc.
Drept urmare, autoritățile consideră că este necesară limitarea circulației acestor vehicule.
La ora actuală aproximativ 40% din rețeaua de drumuri naționale este încadrată din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate.
Pentru acestea masele maxime admise pe axe sunt mai mici decât limitele prevăzute de Directivele Europene.
Situația i-ar obliga pe operatorii economici să circule cu vehiculele încărcate sub masa maximă admisă. Consecința este creșterea nejustificată a costurilor de transport.
Totodată, în urma controalelor efectuate s-a constatat că valoarea sancțiunilor aplicate pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire, precum și pentru sustragerea de la control nu sunt descurajante.
Astfel, autoritățile consideră că sancțiunea trebuie să se aplice solidar atât persoanei fizice sau juridice care efectuează transportul, cât și conducătorului auto.
Aceasta pentru că realitatea a dovedit că decizia conducătorului auto de a refuza cântărirea vehiculul/ansamblului de vehicule este luată în urma consultării șefilor ierarhici.
Mai mult, din punct de vedere juridic conducătorul auto este prepusul întreprinderii deci este sub coordonarea și controlul acesteia.
Pentru a descuraja refuzul de a supune vehiculul/ansamblul de vehicule verificării prin cântărire, urmează să fie aplicate unele măsuri, atunci când răspunderea este a întreprinderii, respectiv măsuri administrative cum ar fi suspendarea unei copii conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă de 30 de zile, de la data constatării contravenției.
Noile contravenții vor fi aplicate vehiculelor care transportă încărcături care nu sunt indivizibile, dacă masa totală a vehiculului împreună cu încărcătura nu depășește masa totală maximă admisă în circulație, iar masele pe axe nu depășesc limitele maxime admise prevăzute de lege.
Refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire şi/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi şi/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum şi refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control documentele privind transportul, se va pedepsi cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată conducătorului auto și cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, aplicată persoanei fizice sau juridice care efectuează transportul.
Sustragerea de la control, obstrucţionarea controlului, neoprirea la semnalul regulamentar al personalului cu atribuţii de control, cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, aplicată conducătorului auto.
Odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, se va aplica şi măsura suspendării copiei conforme a licenței comunitare sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă de 30 de zile de la data constatării contravenției. Procedura de suspendare a copiei conforme a licenței comunitare sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu se va aproba prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021