Introducerea taxei edilitară este una dintre prevederile importante ale viitorului Cod al Urbanismului.
Acest Cod este ”un proiect pe care ni l-am asumat cu toții, aflat acum în camera decizională, în Camera Deputaților, și care introduce reforme ample în sectorul urbanismului și al construcțiilor”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Noua taxă vizează în principal investițiile făcute de dezvoltatorii imobiliari. „Dorim să nu mai ajungem în situația în care au fost multe orașe din România. În anumite cartiere s-au construit multe blocuri cu multe apartamente, dar nu avem o creșă, o grădiniță, o școală sau un cabinet medical în acel cartier. Cei care se mută în aceste cartiere trebuie să își ducă copilul la creșă, la grădiniță sau la școală parcurgând kilometri întregi, în acest fel aglomerând și circulația rutieră. Nu a existat până acum o reglementare în acest sens. Desigur, primăriile puteau să impună acest lucru, atunci când s-au dat PUZ-urile, dar nu s-a făcut acest lucru”, a spus ministrul.
Soluția din noul Cod al Urbanismului, explică Cseke Attila, este ca pentru aceste categorii de investiții, beneficiarul să fie obligat fie să cedeze o parte din teren pentru ca autoritatea locală să poată să facă lucrări de infrastructură edilitară de interes public, fie să fie obligat la plata unei anumite taxe, pe care o stabilește tot primăria.
„Din acea taxă, primăria va putea face infrastructuri și în aceste cartiere mari de blocuri. Vom avea, deci, și alte infrastructuri în afară de magazine alimentare sau farmacii”, a subliniat Cseke Attila.
Alte măsuri din noul Cod al Urbanismului menționate de ministrul Dezvoltării sunt:
* Reducerea termenului de avizare și de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire
* Eliminarea avizelor în cascadă: avizarea se va face deodată pentru întreaga construcție, pentru a evita întârzierile
* Realizarea unei platforme digitală națională: Registrul Național al Construcțiilor.
* Adăugarea categoriilor de lucrări care se vor putea execută fără autorizație de construire sau numai pe baza notificărilor la primării.
Legea Capitalei este necesară, consideră ministrul Dezvoltării
Totodată, ministrul Cseke Attila consideră că este necesară o lege a Capitalei: „Așa cum multe capitale europene au o lege distinctă care reglementează procedurile de coordonare, relațiile administrative și de alt tip între primăria generală și primăria de sector, și România trebuie să aibă o lege a Capitalei. Această lege trebuie promovată și votată în Parlament”.
În contextul validării referendumului din București, ministrul Cseke a declarat că va avea discuții cu primarul general, primarii de sector și arhitecții șefi ai instituțiilor, pe tema elaborării legii administrativă a Capitalei.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024