Consiliul Concurenţei a declanșat două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Orange România S.A. și, respectiv, RCS&RDS S.A. pe piața serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament.
Autoritatea de concurenţă deţine indicii că, fără a avea o justificare economică, fiecare dintre cele două companii a impus unui tarif excesiv, cel puțin pentru o parte dintre consumatorii săi, pentru emiterea avizului necesar pentru autorizarea executării construcției.
În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul companiilor Orange și RCS&RDS, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație.
Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor relevante în vederea clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.
Pentru a obține autorizație de executare a unor lucrări de construcții sunt necesare avize de la administratorii/furnizorii de rețele, numite avize de amplasament.
Aceste avize, enumerate în certificatul de urbanism, sunt necesare pentru a se asigura că acea construcție propusă nu afectează în nici un fel rețelele deținute de aceștia.
Reamintim faptul că, în primăvara acestui an, autoritatea de concurență a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Telekom Romania Communications SA pe piața serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021