Oferte locuri de munca top

Symmetrica mizează pe rezidenţial, dar nu renunţă la proiectele publice

Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica

Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica

Producătorul local de pavele şi borduri vibropresate Symmetrica a anunţat o cifră de afaceri pe anul trecut mai mare cu circa 8% decât cea din anul anterior, ajungând astfel la aproape 16,5 milioane de euro.
Majorarea cifrei de afaceri se datoreazăorientării companiei către segmentul proiectelor private – comerciale şi industriale, precum şi rezidenţiale.
În acest moment 30% din vânzări sunt către proiecte private şi în reţelele de bricolaj, iar restul de 60% reprezintă livrările către proiecte publice.
De asemenea, un impact pozitiv în cifra de afaceri a companiei l-a avut şi extinderea numărului de echipe de montatori.

În ceea ce priveşte volumul de produse livrate, compania a raportat anul trecut un avans de circa 5% comparativ cu 2013, ajungând la 2,5 milioane de metri. Anul trecut compania a avut o capacitate de producţie de 11.500 m de produse pe zi.

Pentru acest an reprezentanţii companiei țintesc o majorare a cifrei de afaceri cu circa 5%, până la 17,3 milioane de euro.
„În ultimii doi ani, proiectele rezidențiale au reprezentat un procent important pentru compania noastră, motiv pentru care, în acest an, ne vom adresa acestora cu o gamă nouă de produse și estimăm o creștere cu 20% a vânzărilor provenite din partea clienților privați”, a spus Sebastian Bobu, director executiv al companiei.
Totodată, planurile companiei pentru anul în curs vizează menținerea cantităților livrate către proiecte cu fonduri  publice.

Anul acesta compania va finaliza investițiile în noua linie de producție pentru fabrica din județul Bistrița-Năsăud. Proiectul demarat în 2014 va avea o suprafață de 800 mp.


Etichete:
Sus