Oferte locuri de munca top

Sunt achizitii de terenuri mai mult pentru portofoliu

Flavius Pop, Senior Transaction Advisory Consultant JLL România

Dacă ne raportăm la piața din București și zonele din jurul Capitalei, am văzut o dinamică intensă, mult mai puternică în acest an și mai diversificată. Avem tranzacții de terenuri care vizează dezvoltări rezidențiale, în cea mai mare parte, apoi industriale și retail.

În analiza activității tranzacționale din ultimii doi ani observăm că avem un an 2020 cu numeroase pauze, probleme în logistica lanțurilor de aprovizionare, tranzacții amânate, proiecte întârziate, dar, concomitent, o creștere acerbă a interesului cumpărătorilor de locuințe.

După experiență Covid19, aceștia au avut o motivație suplimentară pentru a redefini confortul căminului, pentru a deveni proprietari, pentru a-și readapta stilul de viață la nouă realitate ’’work from home’’, în care casei îi sunt atribuite mai multe funcțiuni. Consumul ridicat survenit în urmă creării de stocuri a consolidat o cerere uriașă în domeniul logistic și în retail, care au urmat trendurile de creștere.
În paralel cu impactul social, tot în 2020, Primăria Generală suspendă și anulează planurile urbanistice zonale din toate sectoarele Capitalei.

În 2021, sub ecourile valurilor succesive, percepția asupra rolului locuinței a reconturat piața rezidențială. Îngreunarea condițiilor de autorizare și dezvoltare, corelate în continuare cu o cerere puternică pentru locuințele noi, a intensificat dezvoltarea proiectelor rezidențiale din afară Bucureștiului, unde prețul terenurilor este mult mai accesibil și unde procesul de autorizare nu este la fel de anevoios.

Dezvoltatorii mari, ale căror proiecte sunt definite și se potrivesc în interiorul Capitalei, au continuat achizițiile de terenuri, însă au avut în vizor, în cea mai mare parte, terenuri cu proiecte deja autorizate, unde se putea începe construcția instantaneu. Decalajele logistice din segmentul construcțiilor au amânat chiar și demararea acestor proiecte, dezvoltatorii fiind constrânși să extindă termenele de livrare a acestora.

Global Investment Group Bucuresti – focusati pe performanta!

Există în continuare achiziții de terenuri, fără PUZ-uri, catalogate mai mult ca landbank, adică terenuri ținute în portofoliu, vizate pentru dezvoltări ulterioare pe termen mediu-lung.

În anul 2022, în ciuda provocărilor conflictului ruso-ucrainean, piața nu a resimțit șocuri. Interesul de a achiziționa terenuri a continuat, într-un context în care există din ce în ce mai puține opțiuni viabile unor dezvoltări și unde deja se prospectează soluții alternative – construcții demolabile sau achiziții multiple în aceeași zonă prin agregarea mai multor loturi și case, ulterior transformabile în proiecte voluminoase.

Ne raportăm la terenuri ca la o resursă finită și unde locațiile bune sunt întotdeauna absorbite mai repede. Astăzi, JLL tratează negocieri pentru terenuri în interiorul Bucureștiului cu suprafețe de la 3.000 mp la 10.000 mp, cu investitori locali, dar și nou veniți în piață, iar în exteriorul Bucureștiului până la aproximativ 50 de hectare.

ALPHA BUILDERS Constanta ghidati de calitate: Blocurile turn reprezinta ”perlele coroanei”

 

Sus