Proiectul care privește strategia energetică a României pentru 2019-2030 a ajuns în stadiul final. După elaborarea unei variante inițiale, grupul de lucru dedicat acestui proiect a analizat propunerile și observațiile trimise. Grupul a decis ulterior completarea documentului cu ajutorul acestora.
Proiectul ”Strategiei Energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050” definește viziunea și stabilește obiectivele fundamentale ale procesului de dezvoltare a sectorului energetic.
Strategia Energetică are opt obiective fundamentale care structurează întregul demers de analiză și planificare pentru perioada 2019 – 2030 și orizontul de timp al anului 2050. Realizarea obiectivelor presupune o abordare echilibrată a dezvoltării sectorului energetic național atât din perspectiva reglementărilor naționale și europene, cât și din cea a cheltuielilor de investiții.
Prin Strategia Energetică a României sunt considerate investiții strategice de interes naţional pentru următoarele obiective:
- Finalizarea Grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavodă;
- Realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarnița-Lăpuștești;
- Realizarea Grupului de 600 MW de la Rovinari;
- Realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole.
Obiectivele Strategiei Energetice sunt:
- Energie curată și eficiență energetică;
- Asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii;
- Protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice;
- Piețe de energie competitive, baza unei economii competitive;
- Modernizarea sistemului de guvernanță energetică;
- Creșterea calității învățământului în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane;
- România, furnizor regional de securitate energetică;
- Creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale.
Descărcați aici varianta finală a Proiectului Strategiei Energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050.
Citiți și:
Dezvoltatori turci pregatesc construirea unor ansambluri in Capitala