Oferte locuri de munca top

Statul va aloca fonduri pentru finalizarea retelelor de gaze si electricitate ramase fara finantare

Proiecte de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, rămase fără finanțare, vor putea fi finalizate, prin asigurarea unei noi finanțări, conform unui proiect de ordonanță de urgență (găsiți Lista proiectelor atașată la finalul știrii).

Este vorba despre acele investiții care nu pot face obiectul etapizării prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific  8.2 – Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine.

Astfel, prin noul proiect normativ se creează premisele necesare finalizării integrale a proiectelor pentru care, în lipsa acordării finanțării, ar exista riscul restituirii cu dobânzi a sumelor deja acordate, respectiv aproximativ 600 milioane lei, și, mai grav, neîndeplinirea activităților asumate.

În scopul finanţării integrale a proiectelor, Ministerului Investițiilor si Proiectelor Europene va primi aproape 239 milioane de euro (1.186.395 mii lei) pentru finanțarea finalizării proiectelor.

Proiectele care nu au Raportul final al beneficiarului aprobat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 31 decembrie 2025 vor deveni proiecte nefuncţionale.

Problemele țin de valoarea mare a restului de executat al proiectelor nefinalizate și de faptul că beneficiarii sunt unităţi administrativ- teritoriale sau asociaţii de unităţi administrativ- teritoriale al căror bugetul nu permite suportarea cheltuielilor finalizării acestor proiecte,

Nefinalizarea proiectelor ar determina recuperarea sumelor aferente rambursate de către Comisia Europeană și va diminua gradul de absorbție al fondurilor alocate prin POIM de 99.9%, cu efecte asupra bugetului național.

În plus, având în vedere faptul că după momentul închiderii apelului prin care au fost depuse şi contractate proiectele în cauză, respectiv ianuarie 2021, valoarea Indicelui cost total în construcţii, publicat de INS, în baza 2021, a fost 88,9%, iar în luna noiembrie 2024 acesta a avut o valoare de 140,8%, va fi introdusă și o marjă de ajustare în medie de 20% calculată la valoarea eligibilă a restului de executat.

Beneficiarii acestor proiecte aveau dreptul la plata TVA aferentă cheltuielilor eligibile, dar luând în considerare situaţia bugetelor locale, care de regulă nu permit cheltuieli consistente, este necesarsă fie păstrată regula din perioada de programare 2014-2020.

Pentru perioada 2021 – 2027, în cadrul Politicii de Coeziune, România are la dispoziție 31,353 miliarde euro, din care 30,986 miliarde de euro sunt alocați prin cele 16 programe aferente obiectivului de Creștere și Ocupare (8 programe naționale și 8 programe regionale) și 367 milioane de euro prin cele 12 programe subsecvente obiectivului Cooperare Teritorială.

 

 

Descărcați aici

 

 

Login Required

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024


Sus