Oferte locuri de munca top

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, gata la anul

_DSC2311Lucrările la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov vor fi finalizate anul viitor. În urma investiţiei în reabilitare, modernizare și echipare, spitalul va deveni unul dintre cele mai moderne din ţară.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 87,98 milioane lei, din care suma nerambursabilă este de 68,92 milioane lei. Proiectul este implementat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, a declarat: ”Acum, îmi aduc aminte, cu detașare, de începutul acestei lucrări, când, la prima întâlnire a comandamentului de șantier mi-am pus mâinile în cap. Atunci m-am gândit chiar să anulăm acest contract, am discutat mult cu proiectantul și constructorii.”

La finalul proiectului, spitalul va avea săli de explorări funcționale noi (trei), o stație de sterilizare, două săli de tratament în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), o sală de chirurgie în Secția UPU, o sală de gipsare, tot în UPU, patru paturi în UPU, două săli aseptice, de chirurgie, în Blocul Operator, 15 paturi în Secția ATI, 26 de paturi în Secția de Chirurgie Generală, 26 de paturi în Secția Ortopedie și Neurologie și 26 de paturi în Secția ORL și BMF.

 

Sus