Proiecte importante ale Primăriei Oradea pentru anul 2015 vizează atât amenajarea de spații publice, cum este reamenajarea piațetei din fața Magazinului Crișul, dar și valorificarea potențialului ambiental al malurilor Crișului Repede, prin realizarea unităților de alimentație publică cu terase și remodelarea spațiilor publice adiacente în cele două locații aprobate de Consiliul Local.
Este vorba de următoarele spaţii publice: terenul situat pe malul drept al Crișului, la intersecția Podului Ferdinand cu str. Emilian Mircea Chitul și str. Ady Endre, precum și terenul situat pe malul stâng al Crișului, lângă Podul Dacia și Colegiul Național Emanuil Gojdu, cunoscut drept “Casa Pompelor”.
În vederea realizării celor două obiective, arhitectul şef va verifica documentațiile tehnice, va emite autorizații de construire și va urmări implementarea proiectelor.
Totodată, arhitectul şef al Oradei va monitoriza respectarea proiectului tehnic pentru reabilitarea a trei clădiri monument istoric (Casa Poynar, str. Nicolae Grigorescu nr. 6, Palatul Stern nr. 10 și nr. 10/A – parțial, Palatul Moskowits Miksa, parcul Traian, nr. 2) şi a încă trei clădiri din zonă protejată (Imobil str. Republicii nr. 13, Imobil, Piata Unirii, nr. 6, Imobil, aleea Emanuil Gojdu, nr. 5 – Policlinica Bethesda). Reabilitarea acestor clădiri urmează să înceapă în primăvara acestui an.
În planul pentru 2015 al arhitectului şef al Municipiului Oradea intră şi elaborarea a două importante documentații de urbanism:
- Plan urbanistic zonal pentru drumurile colectoare la șoseaua de centură aferente căii Sântandreiului;
- Studiu cromatic pentru fațadele ansamblurilor de blocuri construite în perioada 1950-1990, care după finalizare se va constitui într-un ghid pentru lucrările de reabilitare termică;
Arhitecta-șefă a orașului, d-na Adriana Lipoveanu a prezentat la finele săptămânii trecute raportul de activitate al instituției pe care o conduce, punctând creșteri ale emiterii actelor de autoritate, dar și a autorizațiilor, în special a autorizațiilor de publicitate, cu un procent de 109% față de anul precedent.
Au început să apară şi rezultatele aplicării, cu sprijinul Poliției Locale, a noului regulament de publicitate. Imaginea urbana s-a ameliorat, prin redarea funcțiunii de spații de expunere și decorare a vitrinelor, precum și printr-o prezentare unitară a semnalisticii firmelor pe fațada aceluiași imobil.