Cu toate că activitatea totală de închiriere a spațiilor de birouri din București rămâne cu aproximativ 10% sub nivelul din primul semestru al anului trecut, structura cererii indică o revenire a tranzacțiilor cu impact net asupra gradului de ocupare a clădirilor, apreciază consultanții imobiliari de la Cushman & Wakefield Echinox.
Volumul total al spațiilor de birouri închiriate în București a atins 109.500 mp în prima jumătate a anului, dintre care 60.400 mp au fost tranzacționați în trimestrul al doilea.
Cererea nouă a reprezentat 73% din activitatea pe primul semestru, față de 53% în perioada similară din anul trecut.
În același timp, rata de neocupare a coborât la 11,6% în trimestrul al doilea. Acesta, susțin consultanții imobiliari, este cel mai redus nivel înregistrat din trimestrul al treilea al anului 2020.
Sectorul IT&C a redevenit principalul generator de cerere pentru spațiile de birouri din Capitală, companiile din acest domeniu contractând peste 30.500 mp în primele șase luni ale anului, aproape dublu față de perioada similară din 2025.
În schimb, sectorul financiar, care a dominat activitatea de leasing anul trecut, a înregistrat o diminuare semnificativă a volumului tranzacționat.
Printre cele mai importante tranzacții de închiriere din trimestrul al doilea se numără reînnoirea și extinderea contractului Rohde & Schwarz Topex, pentru 9.600 mp în IRIDE Business Park 19 (Dimitrie Pompeiu), pre-închirierea Veolia pentru 6.000 mp în Green Court D (Floreasca – Barbu Văcărescu), pre-închirierea Strabag pentru 4.600 mp în Queens District (Floreasca – Barbu Văcărescu), precum și reînnoirea Evoke pentru 2.400 mp în Bucharest Business Garden (Centru-Vest).
Sunt în curs de construire 261 mii mp spații de birouri
Din punct de vedere al ofertei, piața continuă să fie caracterizată de un nivel redus al livrărilor noi.
În prima jumătate a anului nu a fost finalizată nicio clădire de birouri, astfel că stocul modern din București a rămas la aproximativ 3,43 milioane mp.
Perspectivele însă sunt încurajatoare, în prezent fiind în construcție proiecte totalizând aproximativ 216.000 mp, cu termene de livrare etapizate până la începutul anului 2028.
Peste 11 mii mp de spatii logistice vor fi edificate langa Bucuresti pentru inchiriere
”Având în vedere acest calendar, deficitul de spații noi de calitate va persista pe termen scurt și mediu, ceea ce va menține presiunea asupra chiriilor prime în mai multe subpiețe cheie din oraș”, afirmă consultanții imobiliari.
În ceea ce privește proiectele în construcție, cele mai mari cinci dezvoltări aflate în prezent în dezvoltare sunt faza a doua a Timpuri Noi Square II (Centru, 60.000 mp, dezvoltator Vastint), ARC Project (Centru-vest, 30.000 mp, dezvoltator PPF Real Estate), AFI Central Tower (Centru, 28.000 mp, AFI Europe), Queens District (Floreasca – Barbu Văcărescu, 23.000 mp, Speedwell) și One Technology District (Dimitrie Pompeiu, 20.600 mp, One United Properties).
Chirii prime și la 26 euro/mp/lună
Chiriile prime din zona CBD s-au menținut la 21 – 22 euro/mp/lună în trimestrul al doilea, însă pentru anumite clădiri premium nivelul solicitat ajunge la 25 – 26 euro/mp/lună.
În context regional, Bucureștiul rămâne competitiv în raport cu principalele piețe din Europa Centrală și de Est.
Chiria prime este comparabilă cu cea din Bratislava și se situează sub nivelurile înregistrate în Varșovia și Praga, în timp ce la nivelul regiunii CEE chiriile pentru birourile premium au crescut cu aproximativ 5% în ultimul an, peste media europeană de 4,5%.
„Unul dintre cele mai relevante semnale ale pieței în acest moment este creșterea ponderii tranzacțiilor noi și a extinderilor, care indică o revenire a încrederii companiilor în perspectivele lor de dezvoltare. În același timp, biroul revine în prim-plan ca instrument de retenție a angajaților și de susținere a colaborării, iar companiile caută tot mai mult spații de calitate, compacte și eficiente, adaptate noilor moduri de lucru. Această cerere se întâlnește însă cu o ofertă tot mai limitată. Livrările de proiecte noi sunt reduse, rata de neocupare continuă să scadă, iar în unele dintre cele mai căutate zone din CBD, precum Piața Victoriei, Dorobanți sau Buzești, gradul de ocupare depășește deja 95%. În acest context, planificarea din timp a deciziilor de real estate devine esențială. Companiile care iau în calcul o relocare sau o extindere trebuie să înceapă procesul mai devreme pentru a avea acces la spații de calitate, compacte și bine poziționate, într-o piață în care cele mai bune opțiuni sunt din ce în ce mai limitate” a explicat Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026


