Mai mult de jumătate din casele aflate în construcţie finanţate din surse private ale locuitorilor din Marea Britanie sunt prea mici, sunt de părere arhitecţii englezi.
Modelul tipic de casă cu trei dormitoare este mai mic cu echivalentul suprafeţei unei băi, în timp ce multor altor locuinţe le lipseşte echivalentul unui dormitor mare, comparativ cu standardul de locuit aprobat în octombrie în Marea Britanie. Casele din afara Londrei par a fi cele mai afectate de acest fenomen, potrivit Royal Institute of British Architects, citat de The Guardian.
“Casele pe sistem vizuină de iepure ar trebui să fie o chestie a trecutului”, a declarat Jane Duncan, preşedinte al RIBA. “Din păcate, studiul nostru arată că pentru mulţi oameni o casă nouă înseamnă să locuieşti într-un imobil cu o suprafaţă sub standardul minim prevăzut pentru o casă confortabilă”, a mai precizat sursa citată.
De exemplu, o casă cu un nivel şi trei dormitoare este considerată prea mică de arhitecţii britanici la suprafaţa de 70 mp, standardul recomandat de guvern pentru acest tip de construcţie fiind de cel puţin 93 mp.
Standardele pentru spaţiul de locuit sunt opţionale şi pot fi adoptate la nivel de administraţie locală în Marea Britanie. Constructorii li se opun reclamând că acest lucru ar reduce posibilităţile clienţilor, potrivit anchetei jurnaliştilor de la The Guardian.
În România există o Lege a Locuinţei (Legea nr. 114/1996 actualizată în 2011), care prevede în mod explicit suprafeţele minimale pe care trebuie să le aibă obligatoriu o casă nouă. În practică însă, nu toate proiectele imobiliare noi respectă aceste dimensiuni minime şi cu atât mai puţin locuinţele socialiste vechi.