Oferte locuri de munca top

SF pentru două tuneluri rutiere pe sub Dunăre, la Galaţi

DonauknieVisegradAutorităţile din Galaţi intenţionează să implementeze un proiect de construcţie a două tunele rutiere care vor subtraversa Dunărea.

Primăria a atribuit contractul de servicii de asistenţă şi consultanţă tehnică, economico-financiară şi juridică pentru pregătirea şi derularea procedurii de atribuire a contractului de finanţare cu implicarea sectorului privat şi/sau a fondurilor europene.

Câştigătorul procedurii lansate de primărie este consorţiul The Louis Berger Group, Inc. (SUA) – S.C.A. Ţuca Zbârcea & Asociaţii Bucureşti – Ernst & Young SRL Bucureşti – Ernst and Young Societe Anonyme For The Provision Of Advisory Services (Grecia), potrivit publicaţiei Viaţa Liberă.

Oferta câştigătoare se ridică la 3,8 milioane euro fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri bugetare.

Contractul a fost atribuit în baza criteriului “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Preţul ofertei a avit o relevanţă de 45% în atribuirea contractului.

Serviciile pe care le va oferi consorţiul sunt divizate în trei etape:

  • Etapa I: iniţierea proiectului – analiza oportunităţii investiţiei:
  • Etapa II: elaborarea studiului de fezabilitate şi a studiului de oportunitate;
  • Etapa III: efectuarea selectiei partenerului privat şi semnarea contractului sau asistenţă la obţinerea finanţării din fonduri publice prin actualizarea şi completarea documentaţiei relevante elaborate în Etapa II.

Perioada de implementare a contractului este de doi ani.

Tunelurile urmează să aibă două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi (cu legătură rutieră la drumul DN 2B-E78-E584) şi malul drept al Dunării, în localitatea Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E).

Lungimea tunelurilor va fi cuprinsă între 1,5 şi 2 km fiecare.

 

Sus