Solplanet x AeroFix

Semnarea contractului pentru metroul din Cluj intarzie

Semnarea contractului, cu o valoare estimată de peste 1,35 miliarde de euro, pentru realizarea Magistralei I de metrou Cluj este întârziată de o contestație.

Contractul este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin POIM 2014-2020, prin PNRR 2021-2027 și prin POT 2021-2027.

Primăria Municipiului Cluj Napoca a anunțat că, la finele săptămânii trecute, a fost contestat de către Asocierea Dogus Insaat Ve Ticaret A.S. – Tekfen Insaat Ve Tesisat A.S. rezultatul procedurii de achiziție publică.

Asta după ce la sfârșitul lunii februarie Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia – Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.

Termenul de judecare al CNSC este de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziției. Acest termen poate fi prelungit cu 10 zile.

Comisia de evaluare nu cunoaște valoarea ofertei Asocierii Dogus Insaat Ve Ticaret A.S. – Tekfen Insaat Ve Tesisat A.S.

Aceasta deoarece, conform SEAP, după acordarea calificativului de neconformitate din punct de vedere tehnic, acest ofertant nu a mai intrat in etapa de evaluare financiară, astfel că oferta financiară nu a putut fi vizualizată.

Singura ofertă financiară vizualizată și evaluată de către comisia de evaluare a fost cea care a îndeplinit condițiile de eligibilitate DUAE și tehnice, respectiv cea a Asocierii conduse de Gulermak.

Contract rutier de 123 mil euro dorit de constructori romani si turci

Evaluarea ofertelor s-a efectuat de către comisia de evaluare și de către 18 experți cooptați din România și din străinătate cu experiență în astfel de proiecte complexe. Totodată, reprezentanții autorității contractate menționează că fiecare etapă de evaluare a fost avizată de către observatorii desemnați de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Criteriul de evaluare stabilit pentru atribuirea contractului este “cel mai bun raport calitate preț”. S-a punctat componenta tehnică 45%, iar componenta financiara 55%.

Magistrala I de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens).

Valoare estimată a achiziție este de 6.665.384.306 lei fără TVA.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus