Dezvoltarea unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte imobiliare din Bucureşti urmează să fie reluată de Grupul Sema Parc în zona de Vest a oraşului, pe Splaiul Independenţei.
Proiectul mixt, denumit “Sema New Project”, va fi dezvoltat pe un teren de aproximativ 40 de hectare şi va include un complex de clădiri de birouri clasa A, spaţii comerciale şi de divertisment în cadrul unui centru comercial stradal, precum şi un ansamblu rezidenţial cu cel puţin 1.200 de apartamente.
Într-o primă etapă vor fi realizate clădirile de birouri Office 3 şi Office 4, prin reconversia unor imobile existente. Valoarea totală a investiţiei pentru aceste obiective se ridică la peste 10 milioane de euro. Cele două clădiri vor dispune de o suprafaţă închiriabilă cumulată de 42.000 de metri pătraţi şi urmează să fie livrate în intervalul 2015-2016. A cincea clădire din proiect, Office 5, ar putea fi gata în 2017.
Există o cerere în creştere pentru închirierea spaţiilor de birouri; volumul
acestui segment în zona centru – vest a crescut semnifcativ în primul semestru din 2014 faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, lucru care ne dă certitudinea că Sema New Project va fi un succes”, a declarat Răzvan Gaiţă, director Sema New Project.
Zona de birouri din proiect ocupă cea mai mare pondere. Aceasta include trei categorii de imobile: clădiri de tip „urban”, situate stradal, în imediata vecinătate a râului Dâmboviţa, adresate în special companiilor mari, cu un puternic impact de imagine; clădirile de tip „curte interioară”, adaptate companiilor de dimensiuni medii şi mari, care au nevoie de spaţii cuprinse între 10.000 şi 15.000 mp, precum şi imobile tip “pavilion”, reprezentând construcţii independente sau interconectabile, cu administraţie proprie şi facilităţi destinate în aceeaşi măsură unuia sau mai multor chiriaşi.
Zona rezidenţiala va cuprinde peste 1.200 de apartamente de locuit, fiecare cu suprafeţe cuprinse între 80 şi 260 mp, dispuse în cladiri cu 4 si 5 niveluri. Adiacent acestora vor fi adăugate diverse facilităţi precum săli de sport, centre medicale, cabinete de avocatură, cluburi, parcuri, terenuri de joacă, grădiniţă etc.
Zona comercială, concepută ca un „shopping village” va oferi spaţii comerciale dispuse pe parter şi mezanin. În această zonă vor fi construite şi un centru de divertisment cu cinematograf multiplex, restaurante, cafenele şi spaţii expoziţionale.
Spaţiile verzi şi cele destinate organizării de evenimente în aer liber vor ocupa în jur de 10 hectare, reprezentând un sfert din suprafaţa totală a terenului.
De asemenea, chiriaşii vor avea la dispoziţie câte un loc de parcare pentru fiecare 45 de metri pătraţi de spaţii de birouri, în acord cu standardele clădirilor de clasa A+, a mai precizat domnul Gaiţă.