Oferte locuri de munca top

Segmentul de Nord al Magistralei 6 de metrou: primele restrictii de circulatie din 12 septembrie

Vor fi instituite noi restricții de circulație în vederea realizării lucrărilor aferente Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” !

Începând cu data de 12 septembrie 2024 ar urma să fie instituite primele restricții de circulație necesare execuției lucrărilor pentru Secțiunea Tokyo-Aeroport Otopeni (Sectiunea de Nord a Proiectului. Lot 1.2).

Primele măsuri de restricții vor fi instituite cu o durata de aproximativ 90 de zile, perioadă de timp în care vor fi executate lucrări preliminare pentru realizarea structurilor aferente viitoarelor stații de metrou.

Acestea fiind necesare a se institui astfel:

STAȚIA WASHINGTON

Stația va fi amplasată în laterala estică a Şoselei Bucureşti-Ploieşti, zona de Sud-Est a intersecţiei Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi Bulevardul Dr. Liviu Librescu / Strada Jandarmeriei. La capetele stației vor exista trei accesuri, dintre care două vor fi legate de un pasaj pietonal pe sub Șos. București – Ploiești (DN1), iar cel de-al treilea se află de-a lungul stației. Stația Washington are o lungime de 159 m și o lățime maximă de 22,16 m. (Sursa https://magistrala6.ro/sectiunea-nord)

Restricții în zona viitoarei stații de metrou Washington

Pe strada Viorel Ciurea se va restricționa accesul rutier si pietonal iar statiile de transport public „Sația INMH” amplasata pe această arteră, pe ambele sensuri vor fi relocate în imediata vecinătate;

Accesul spre Ploiești din zona bretelei adiacente DN1 respectiv de pe B-dul Alexandru Nasta va fi restricționat. Accesul catre Ploiești din această artera realizându-se prin ruta ocolitoare asigurată prin Bulevardul Doctor Liviu Librescu.

Restricțiile nou instituite pe amplasamentul stației Washington NU VOR afecta circulația rutiera pe DN1! 

STAȚIA OTOPENI

Stația va fi amplasată parțial sub carosabilul Căii Bucureștilor și sub semaforul de la intersecția acestuia cu artera centrală a orașului Otopeni, Strada 23 August. Stația va fi dotată cu două accesuri la capătul sudic al stației, de o parte și de alta a Căii București, una pe latura de est și cealaltă pe latura de vest. Stația Otopeni are o lungime de 159 m și o lățime maximă de 22,16 m.  (Sursa https://magistrala6.ro/sectiunea-nord)

Restricții în zona viitoarei stații de metrou Otopeni

Accesul dinspre DN1 pe strada 23 august, accesul realizându-se pe ruta alternativă prin strada Oituz si Floare de Cais, totodată stația de transport public ‘’Stația Primăria Otopeni’’  amplasata pe DN1 sensul de intrare in București  va fi relocată în imediata vecinătate a pasarelei Pietonale!

Ocazional vor fi restricții locale pe banda 1 pe sensul de intrare în Bucuresti  in intervalul orar 22:00-06:00.

Restricțiile nou instituite  pe amplasamentul stației Otopeni NU VOR afecta circulația auto pe banda de iesire  dinspre strada 23 august in DN1 și nici circulatia rutiera pe DN1 in timpul zilei.

Lucrarea este realizată de Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Insaat Ve Taahhüt A.S. (Turcia) –  Somet SA (România), în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.

Proiectul „Magistrala 6: 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul contribuie la îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei de transport trans-european (TEN-T) si are finanțarea asigurata din fonduri PNRR, fonduri Japoneze JICA si Bugetul de Stat.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus