Primăria Sector 3 caută constructori pentru Pasajul Mihai Bravu, proiect de circa 30 milioane de euro.
Contractul vizează execuția lucrărilor de construire a două pasaje rutiere subterane în dublu sens, a unui pasaj pietonal subteran și lărgirea locală a Căii Dudești între Șoseaua Mihai Bravu și strada Caloian Județu în vederea realizării obiectivului de investiții.
Lucrările vor fi realizate pe Șoseaua Mihai Bravu, de la intersecția cu strada Baba Nnovac până la intersecția cu strada Peneș Curcanul.
Proiectul prevede realizarea:
* pasaj rutier Baba Novac = 579 m;
* pasaj rutier Calea Vitan = 443 m;
* 4 accesuri pietonale (2 la refugiile de tramvai);
* 3 lifturi;
* 20.437 mp proiectare pasaje rutiere si pietonal.
Noua unitate productie materiale de constructii, in autorizare
De asemenea, vor fi efectuate relocarea semaforului, respectiv a trecerii de pietoni de pe șos. Mihai Bravu (intersecție cu str. Baba Novac), crearea a două benzi de circulație pe Calea Dudești în vederea măririi spațiului de stocare la semafor și a creșterii capacității de preluare a fluxurilor de trafic din intersecția Șos. Mihai Bravu – Calea Dudești – B-dul Camil Ressu spre Calea Dudești.
Modernizarea infrastructurii rutiere presupune și lucrări de deviere a tuturor rețelelor subterane din amplasament care intră în incidență cu obiectivul proiectului. Pe amplasamentele destinate construirii obiectivului de investiții există toate tipurile de utilități ce vor trebui relocate, astfel încât să se asigure eliberarea amplasamentelor necesare demarării lucrărilor pentru pasajele rutiere subterane și ale pasajului pietonal subteran.
Valoarea estimată a contractului scos astăzi la licitație este de 146.991.338 lei lei fără TVA, bani care vor veni de la bugetul local al Primăriei Sectorului 3.
Oferta câștigătoare va fi aleasă în baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, iar factorii de evaluare sunt prețul ofertei, cu o pondere de 70 % și propunerea tehnică a constructorului, cu o pondere de 30 %.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 22 noiembrie 2021.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2021