Oferte locuri de munca top

Sectiuni din A1 si A13 sunt in proiectare

În etapa de proiectare sunt mai multe sectoare din autostrăzile A1 Sibiu – Pitești și Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș.

Redăm mai jos stadiul acestor sectoare.

Autostrada A1 Sibiu – Pitesti: sectiunea 2 Boita – Cornetu

Pentru secțiunea 2 Boița – Cornetu, din cadrul Autostrăzii Sibiu – Pitești urmează să fie emisă autorizația de construire pentru Sectorul 1 cuprins între km 13+170 – km 14+150, celelalte sectoare fiind în etapa de proiectare.

Pe această secțiune vor fi realizate:

* 7 tuneluri: Boița 1, km 15+350, Boița 2, km 16+460, Lazaret Nord, km 24+100, Lazaret Sud, km 25+270, Câineni, km 31+320, Robești, km 35+450, Balota, km 40+600

* 24 de viaducte (un ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret).

* 25 de poduri.

Pe traseu se află, într-un procent considerabil, zone cu vegetație forestieră pentru care a fost necesară emiterea unui ordin de către Ministerul Mediului pentru scoaterea terenurilor din circuitul forestier.

După finalizarea defrișărilor pot fi finaliza studiile de teren și, implicit, proiectarea. Studiul geotehnic s-a putut efectua doar pe zonele care nu sunt acoperite de vegetație forestieră.

În conformitate cu prevederile contractuale, finalizarea lucrărilor va avea loc în luna martie a anului 2028.

Pe secțiunea 2 antreprenor general este asocierea de constructori turci Mapa – Cengiz. Lungimea tronsonului de drum este de 31,33 km.

Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș

Lotul 1 Boița – Avrig și Lotul 2 Avrig – Arpașu de Jos

Pe 26 februarie anul acesta s-a dat ordinul de începere a activității de proiectare pentru aceste două loturi.

Termenul pentru predarea proiectelor tehnice de execuție este de 11 luni de la data de începere a activității de proiectare, respectiv 26 ianuarie 2025.

3 mld euro pentru importante proiecte rutiere

Lotul 3 Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus

Activitatea de proiectare a început pe 16 octombrie anul trecut

Termenul de predare a proiectului tehnic de execuție este de 11 luni de la data de începere a activității de proiectare, respectiv 16 septembrie 2024.

Lotul 4 Sâmbăta de Sus – Fagăraș

Ordinul de începere a activității de proiectare a fost dat anul acesta, pe 15 ianuarie.

La fel ca pentru celelalte loturi, termenul pentru predarea proiectului tehnic de execuție este de 11 luni de la data de începere a activității de proiectare, respectiv 15 decembrie 2024.

Proiectele sunt elaborate de constructorii turci: Makyol pentru loturile 1-3 ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș A13 și asocierea Makyol – Yapi pentru lotul 4.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus